Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

Îmi aduc aminte că în urmă cu un an, sărbătoaream Învierea Domnului, închiși în case si în noi înșine, cu liniștea forțată a stării de urgență. În toată această perioadă s-au întâmplat multe, o parte dintre ele evenimente pozitive, încât în acest an ne-am putut bucura de Sărbătoarea Paștelui, așa cum ne-au dictat inima și conștiința.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

Cu multă pace în suflet, dar și cu firescul unor zile destinate trăirilor spirituale, Lumina Învierii a intrat în casele și inimile creștinilor ortodocși într-o zi de 2 mai.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

Primăvara destul de târzie a lui 2021 ne-a dăruit trezirea la viață a naturii în culorile vii și fragede ale unui început cu speranță.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

Dacă în urmă cu doi ani, alături de Cătălin primeam Lumina Sfântă pe malul mării, acolo unde cerul se unește cu întinderea albastră, de această dată am ales plaiurile transilvănene.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

Știam că a doua zi de Paște vrem să fim la țară în zona Brașovului, unde sora mea are o căsuță bătrânească, cu miros de amintiri. Deoarece în legăturile noastre radio, Cătălin spusese prin RoLink faptul că vom trece munții pentru a savura primăvara în Țara Făgărașului, am primit o invitație și de la Emilio – YO3IJE. Fiind din București, el urma să evadeze împreună cu familia la o căsuță de vacanță aflată în satul Colun lângă Avrig, în județul Sibiu.

Cam așa sunau planurile noastre pentru două zile de primăvară, destinate bucuriei Paștelui, dar și a evadării în natura atât de verde, gata să primească sufletele flămânde de stat afară.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

Noi am tot povestit prin radio despre impresiile momentelor de peste zi, iar prietenii aflați la recepția RoLink ne împărtășeau despre sărbătoarea Învierii, așa cum fiecare dintre ei a trăit-o împreună cu cei dragi. Cel care ne-a urat primul “drum bun” a fost Miron – YO3ITI, care ne-a salutat la scurt timp de la plecare, iar turul de QSO-uri a continuat pe parcursul drumului. Altfel, în cele două zile de hoinăreală prin Transilvania, cronologic vorbind, ne-au fost companie plăcută pe calea undelor radio: Ștefan – YO4RIH, Adrian – YO4PEA, Emilio – YO3IJE, “bunicul” Bebe – YO7AMK, Lari – YO9CSM, Bogdan – YO3IXW, Adrian – YO3HJV, Florin – YO8SDE, George – YO7GZL.

Speram să nu găsim aglomerație pe traseu, să nu întâlnim blocaje de trafic pe ruta turistică atât de circulată a culoarului Rucăr – Bran. Speranța moare ultima, deoarece puhoiul de turiști dornici să evadeze spre munte a creat un șir de mașini, care se întindea ca o coloană a infinitului spre o autostradă inexistentă.

Am oprit în dreptul Muzeului Automobilului Românesc de la Câmpulung Muscel, inaugurat la 19 iulie 2014.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei
Pentru nostalgici…
Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

Măcar aveam șansa timpului frumos, cu soare peste orizonturi și verdele pășunilor încălzit de razele blânde. Munții ne zâmbeau de sub căciulile cu zăpadă ce se împleteau cu salba alburie de nori.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

Am făcut multe popasuri pentru poze și oricum, nu ne grăbeam deloc, așteptând parcă să se termine rândul ordonat de vehicule care aveau drept destinație Brașov.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei
Culoarul Rucăr-Bran
Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei
Masivul Piatra Craiului văzut de la Dealul Sasului
Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei
Castelul Bran
Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

În dreptul Cetății Râșnov am avut scurta bucurie de a parcurge o distanță de cinci kilometri spre Codlea pe o porțiune din autostrada A3, inaugurată la sfârșitul anului trecut.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei
Cetatea Râșnov și Masivul Postăvarul

Altfel, punctul final al drumului nostru era la aproximativ șaizeci de kilomteri de Brașov, pe drumul spre Făgăraș, într-o comună cu numele Părău și sat Veneția de Sus.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei
Veneția de Sus

Aproape de capătul satului, urma să ne vedem cu Anca – sora mea, împreună cu Radu și copilașii lor, Maria și Petru, cu energie fără șanse de epuizare. Să nu o uit pe Rica, miorlăitoarea tigrată în vârstă de șaptesprezece ani, care torcea zgomotos și a cărei figură arăta mereu nemulțumită, când copiii vroiau să se joace cu ea.

Rica

Chiar dacă bucuria revederii cu ei a fost mare, pe mine și Cătălin ne chemau dealurile înverzite, pădurea ce fremăta sub adierea vântului, cerul prea albastru pentru a încăpea în ochii noștri și soarele… astrul vieții care adusese bucuria naturii într-o zi de mai.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

N-am mai stat pe gânduri și, cu stațiile portabile agățate de rucsac, am lăsat în urmă micul sat brașovean. Am urcat pe deal spre stejarul falnic, la baza căruia se află o troiță și un izvor.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

Vremea se mai răcorise puțin, vântul alerga norii de nuanțe diferite, iar în depărtare se vedeau munții: Masivul Piatra Craiului în stânga, iar în partea opusă, lanțul de neoprit al Munților Făgăraș.

Îi povesteam și lui nea Bebe – YO7AMK ceea ce vedeam, bucuros de fiecare dată că putem schimba o vorbă din depărtările țării.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei
Cătălin – YO7GQZ

Poiana cu troița era neschimbată din toamna anului trecut, singura diferență era dată de iarba verde.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

În rest, apa rece și limpede a izvorului a șoptit de-a lungul vremii ceea ce noi pierduserăm în toată această perioadă de timp.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

Cătălin a ridicat “zburătoarea” să ne arate viața de deasupra pădurii, în timp ce pe mine mă scotea din minți un fluture. M-a alergat toată poiana, după care i s-a făcut milă de mine și m-a lăsat să-l ating.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei
Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

Mă întinsesem pe iarbă și mă uitam spre cer, iar pe Cătălin îl auzeam ca prin vis vorbind la stația radio. A schimbat ceva controale pe DMR+ cu YO6OSC – Costel și chiar direct pe frecvența 145.250 MHz cu Emilio – YO3IJE. Și pentru că am spus la început despre invitația lui ne a-l vizita, mi se pare interesant să amintesc despre cum reușește radioamatorismul și în mod special RoLink să unească oameni.

Asta deoarece, prin intermediul blogului a aflat despre noi, iar apoi ne-a auzit vorbind prin rețea. Însă dorința decisivă de a ne cunoaște a apărut după acțiunea de ridicare a pilonului radio de la Șișcani – Vrancea, în urmă cu mai bine de o lună.

Ca de fiecare dată, onorăm cu mare plăcere orice invitație, fie cu scopul de a ajuta, fie că este doar pentru a cunoaște oameni, astfel că aveam să ne vedem pentru prima dată în ziua ce urma. Aceasta nu înainte de a încheia o seară veselă de familie în curtea casei de la Veneția de Sus, plină cu flori mângâiate de soare, rouă și curcubeele de la capătul cerului.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

Deși Anca le pusese mâncare, cei doi arici care de anul trecut s-au aciuat pe lângă casă, din păcate nu și-au făcut simțită prezența.

Dimineața următoare ne-a întâmpinat senină, cu lacrimi cristaline de rouă  ce înnoptase în petalele lalelelor cu nuante magice.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

Cafeaua am savurat-o în grădina din spatele casei, în compania păsărilor ce cântau vesele printre pomii fructiferi. Mă uitam la orice, dar la nimic special, mirosea a iarbă verde și pământ umed. Milioane de oglinzi în forma picăturilor de rouă reflectau spre cer viața de peste tot.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

Simțeam multă bucurie și liniște interioară, dar și un pic de nostalgie pentru că timpul țesea de zor minutele dimineții și le ducea undeva în urmă, într-o plasă de păianjen a amintirilor.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

După o filmare a împrejurimilor senine, scăldate în soarele dimineții până dincolo de munți, mi-am revenit destul de repede la gândul că aveam să-l cunoaștem pe Emilio, alături de familia sa.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei
Emilio – YO3IJE, Cătălin – YO7GQZ
Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

Înainte de prânz, am pornit pe drumul european spre Sibiu, unde în apropiere de Avrig se află satul Colun (denumirea face referire la măgarul sălbatic, numit colun). În pragul porții ne aștepta Emilio – YO3IJE care ne-a făcut o primire tradițională cu pâine și sare, apoi am făcut cunoștință cu Ina, soția lui, împreună cu cei doi copii: Matteo și micuța Theea.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei
YO7JYL, Ina, YO3IJE, Matteo, YO7GQZ, Theea

Dincolo de peisajul absolut fascinant, cu frumusețea munților Făgăraș atât de aproape, căsuța cochetă cu aspect rustic era aflată la poalele unui deal.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

De pe veranda casei, se vedeau crestele albe, iar după ce ne-a oferit binoclul, Emilio mi-a spus unde să privesc pentru a vedea Transfăgărășanul acoperit cu zăpadă.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei
Anonim… de prin vecini

Dincolo de cele două puncte comune aflate pe lista de pasiuni: radioamatorismul și motociclismul, am întâlnit un om foarte deschis și vesel în compania căruia timpul s-a evaporat.

…cealaltă pasiune a lui Emilio

Revenind la radioamatorism, locația din satul Colun este una favorizată, de unde el poate accesa rețeaua RoLink din Păltiniș, Heniu, Postăvarul și repetoarele din zona Clujului.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

Cărbunii vii pentru grătar colorau vatra sub văpăile focului, iar noi alături de Emilio și Ina am povestit despre câte în lună și în stele de-ale vieții.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

Cu Matteo am împărtășit pasiunea pentru cubul rubik. Olimpic la informatică în primul an de liceu, Matteo m-a uimit și amuzat în același timp prin modul cum îl rezolvă, în câteva secunde cu o singură mână sau cu ochii închiși. Cât despre Theea, în vârstă de trei ani, ea a fost deliciul întâlnirii, ca o floricică delicată și foarte veselă.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei
Theea, YO7JYL

Emilio ne-a arătat și colțul radio din mansarda casei, dar și masa cu echipamente de pe terasă. De acolo, Cătălin a efectuat un QSO cu Adrian – YO5PVA.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei
YO3IJE, YO7GQZ

Așa cum ne place în vizitele pe care le facem la colegii radioamatori, de undeva, din casă ori curte, se aude identificarea RoLink.

Pentru că peisajul era atât de frumos, Cătălin i-a dedicat o mică filmare, după care ne-am pregătit de plecare.

Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei
Râul Olt

Știam că un avem un drum lung și aglomerat spre casă, așa că în jurul orei 5 PM a trebuit să ne luăm rămas bun. Emilio ne-a indicat o rută mai rapidă prin Avrig și Turnu Roșu, care apoi se intersecta cu E81.

Ca de obicei, fiind principala rută de traversare a țării spre vest, șoseaua era aglomerată, cu turisme și camioane grăbite. Conform navigației, noi aveam de mers cam două ore, dar în dreptul localității Căciulata am ales ruta alternativă spre Curtea de Argeș, pentru a scăpa de coloana de mașini. Apoi… drumul până acasă? O nimica toată ce aduna un rest de cincizeci de kilometri.

La ora când scriu aceste rânduri, îmi fac ordine în idei și încerc să mă gândesc la ce mi-a plăcut, m-a impresionat sau ce m-a bucurat cel mai mult? Aceste zile au fost ca un tablou vesel, firesc, simplu, cu multă liniște în suflet și pace. Poate a fost bucuria zilelor de Paște, încărcate cu emoția lor aparte? Sau a fost revederea cu persoane dragi din familie și trăirea momentului prezent? Oare a fost curiozitatea și interesul de a cunoaște oameni noi, cu care avem aceleași pasiuni? Poate au fost zilele de primăvară cu multă natură și culoare în detalii simple? Toate acestea sunt cu siguranță acolo… și probabil încă altele… pe care le-am simțit și conștientizat ca un amalgam de bine.

’73

Cristina – YO7JYL

4 thoughts on “Culorile Paștelui peste tărâmul Transilvaniei

  1. Tnx pentru articol, imagini foto si filmul din avionetă, din legendara Transilvanie. Foarte încantat de qso ul cu voi si că v-am ținut companie in acele zile. Apropos de nostalgie, ne-a placut ,,bolidul,, din foto…MOBRA…. nu am mai vazut de mult imagini cu ,,acest balaur pe 2 roti ,, … hi ! Așteptăm urmatorul articol . 73,s. Lari si Lumi. YO9CSM . YO9ISM . ALEXANDRIA.

    1. Lari, a fost o mare bucurie si pentru noi faptul ca ne-am auzit prin radio de Paste. Excursii cu motoarele am mai facut, insa destul de scurte. Altfel, poze cu ele am mai postat pe Facebook. Uite, am pus acum in “Galeria de… imagini” o poza facuta aseara in lanul auriu de rapita. Aveti grija de voi si multe salutari.
      Cu drag,
      Cristina

  2. Inca o frumoasa calatorie, terminata cu un jurnal placut si emotionant. M-am bucurat de legaturile facute cu voi, de imaginile din calatoria voastra, amintindu-mi de cele cateva zile petrecute si de catre noi la poalele Pietrei Craiului, in compania unor gazde nemaipomenite si a unor oameni frumosi cu care am impartit cabana. Felicitari inca odata si continua sa ne bucuri cu noi jurnale. Numai bine!

    1. Adi, iti multumesc si aici pentru aprecieri. Ma bucur ca ati avut parte de un Paste asa cum v-ati dorit langa Piatra Craiului. Sper sa ne mai auzim prin RoLink din portabil si sa ne vedem in Macin.
      Toate bune,
      Cristina

Dă-i un răspuns lui Adrian PetroiuCancel Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *