Pastel de toamnă prin Munții Iezer-Păpușa

Știam că va fi o zi senină, călduță, frumoasă și colorată într-un mare fel, iar noi vroiam să ne bucurăm din plin de ea. Și cum toamna a pornit înaintea noastră la drum, pastelând în calea ei atât de fain natura, ne-am lăsat purtați prin păduri de mantia ei.

Când soarele aprinsese lumina dimineții, alături de Cătălin – YO7GQZ eram deja pe drumul spre Câmpulung, apoi am cotit la stânga către Lerești. Ne-am continuat traseul spre Cabana Voina, unde urma să ne întâlnim cu Bogdan – YO3IXW care trebuia să ajungă dintr-un moment într-altul cu a lui bestie rosie.

Eu am mai colindat cu mașina și pe jos de nenumărate ori spre Masivul Iezer-Păpușa, dar nu mă plictisesc niciodată de serpentinele făcute de Lacul Râușor ce duc spre Cabana Voina. De acolo, drumul forestier ia locul asfaltului încă vreo cinci kilometri, iar peisajul devine și mai interesant cu cât pătrunzi spre munte. Râul Târgului care își varsă apele în lac, devine doar un simplu pârâiaș pe alocuri cu mici cascade și obligă drumul să-i urmeze șerpuirile până la Cabana Cuca.

 Pe nea Romică – YO7ISR, nimeni altul decât cabanierul de la poalele muntelui, îl anunțaserăm încă de cu seară despre intențiile noastre, de a face o drumeție până pe Vârful Păpușa, aflat la altitudinea de 2391 de metri. El se bucură de fiecare dată când îl vizităm în orice anotimp, cu biciclete sau fără, apărați de soare cu șepci sau din contră, înaintând cu greu prin zăpada prea înghețată. Și acum ne aștepta lângă căbănuță, iar fumul ce ieșea încet de pe horn, ne șoptea că înăuntru este cald și bine.

Afară erau doar trei grade, iar pe unele porțiuni, unde soarele încă nu ajunsese, pământul era acoperit de brumă argintie. Ca să fie sigur că nu tremurăm pe traseul spre vârf, ne pregătise deja cănile de ceai cald și lămaie, preparat din multe plante culese de cu vară de pe muntele său drag.

Și am pornit. Urma să ținem legătura cu el prin intermediul repetorului R0X de pe Mățău, iar după evadarea din pădure, puteam deschide și nodurile RoLink de prin țară. Ieșirea spre gol alpin s-a făcut dintr-o dată, ca o poartă uriașă spre lumină care i se dechide drumețului curios, ce a trecut cu bine de bariera pădurii dese. Am trecut și pe lângă o stână părăsită din care mai rămăsese doar țarcul și odată cu asta, ne încălzea și soarele unei zile perfect senine de toamnă.

Vârfurile din jur care nu se văzuseră din pădure, așteptau de acum să fie cucerite.

Din când în când îi spuneam lui nea Romică prin stație pe unde suntem și urcând în altitudine, am început să recepționăm radioamatorii care vorbeau prin nodurile RoLink. Aveam cu noi și un tracker pentru APRS, dar indicativul YO7GQZ-7 putea fi preluat de vreun digipeater abia spre creasta muntelui.

Urcușul era oarecum anevoios, făcându-se cu o curbă de nivel destul de abruptă, pe o pajiște care părea că nu se mai termină. Am decis să nu mai privesc spre punctul final decât în momentul când o să trecem de jumătatea traseului, adică în Șaua Grădișteanu. Acolo ne-am și oprit puțin încercând să ne adăpostim de vântul care nu sufla tare, dar se simțea destul de rece.

Colegii din rețea povesteau diverse, iar noi stăteam pe pășunea moale și priveam spre stâncile golașe și impunătoare ale lanțului Pietrei Craiului. Mai era ceva de urcat, așa că n-am mai zăbovit, gândindu-ne că ajungem pe Vârful Păpușa și o să avem tot timpul să ne odihnim vorbind la stație.

Vârful se apropia din ce în ce de noi, totul părea mult mai ușor, parcă nici rucsacul nu mai era greu, iar vântul plecase de tot. Ceasul atinsese ora amiezei, dar nu mai simțeam nici un fel de oboseală. Fiecare dintre noi avea câte două, trei stații, inclusiv pentru modul digital, iar Bogdan a asamblat antena Arrow pentru legăturile radio pe care vroiam să le efectuăm pe direct în Programul SOTA.

Lumina soarelui ne încălzea și în timp ce vorbeam cu radioamatorii, vremea trecea. Am avut bucuria unor QSO-uri pe direct în banda de doi metri cu mai multe districte, evidențiindu-se net avantajul altitudinii. În ordine cronologică am povestit  cu: YO7HIJ, YO6IGM, YO8STB, YO6IOG, YO6BKB, YO7AMK, YO7ISR, YO6PIS, YO3HUI și YO3CAT.

 Câțiva radioamatori din districtul opt se aflau ca și noi în portabil prin munți, așa încât am recepționat în banda de șaptezeci de centimetri pe: YO8SSH cu YO8SDF aflați în Munții Călimani, YO8SDE de pe Vf. Toaca, dar și YO8TLP alături de YO8SPY în apropiere de Podragu, având ca destinație Vf. Moldoveanu. De altfel, a doua zi aflându-mă acasă, am vorbit cu ei pe direct după ce ajunseseră  în cel mai înalt loc din țară.

În jurul orelor 17, am gândit că ar fi bine să ne punem în mișcare, deoarece în ultima parte a drumului urma să coborâm prin zona mai întunecoasă a pădurii și ar fi fost cam neplăcut să o parcurgem pe înserat. Mai era cam o oră până când soarele ar fi trebuit să se ducă în spatele munților și la un moment dat și Lacul Iezer oglindea o rază de soare ramasă în urmă.

O ultimă poză făcută cu stațiile din dotare prinse de tăblița vârfului și antena odihnindu-se lângă ele după atâtea QSO-uri, au ascuns un pic din frumusețea Pietrei Craiului.

Lăsând în spate umbrele stranii ale culmilor, am pornit agale pe potecuța de pe pajiștea ce se întindea în fața noastră și… mai era destul până la primele vârfuri ale brazilor din vale.

Înainte să purcedem la coborâre, nea Romică ne spunsese că ar fi bine să-l anunțăm când ajungem la limita pădurii, pentru a ne aștepta cu bucate aburinde. Încă de la Pitești îi spuseserăm ceva despre un bulz delicios pe care doar acolo l-am savurat și altă dată, iar lui i-a făcut plăcere să-l pregătească pentru noi.

Așa cum bănuiam, odată ajunși în pădure, siluetele copacilor foarte deși lăsau puțină lumină să mai pătrundă, asa încât aveam impresia că timpul a luat-o un pic înaintea noastră, părând că suntem mai aproape de noapte decât în realitate. Oricum știam că nu mai avem mult de coborât până la cabană, din susurul izvorului din vale care începea să se deslușească din ce în ce mai clar și aproape.

Ne mângaia pe la nas un miros de foc de tabără, dar și de ceva bun. Așa a și fost… la ieșirea din pădure se făcuse într-adevăr seară și se zărea Cabana Cuca, ghemuită printre munții din jur. În întâmpinarea noastră a venit Shero, ciobănescul german al lui nea Romică, iar cabanierul robotea pe afară.

Ca de fiecare dată, nea Romică ne-a răsfățat cu bucate pregătite fără grabă, în liniștea și aerul Masivului Iezer-Păpușa, așa cum toate acolo au un rost și timpul se scurge altfel. În căbănuța ascunsă bine printre văi, călătorul obosit își va găsi oricând un loc pentru odihnă, un bol cu supă caldă după o zi plină pe creastă, o cană de ceai fierbinte cu gust de sănătate sau un pahar de apă rece din izvorul ce se zbate cu forță în adâncurile muntelui. 

Întunericul se lăsa încet peste vale, iar brazii aveau niște forme ciudate, în timp ce primele stele încercau să alunge de tot orice urmă de lumină. Am pastelat în câteva versuri încă o zi petrecută radioamatoricește printre raze de soare, pășuni alintate de vânt, brazi al căror verde nu piere și cer azuriu până la mare.

Dimineață de toamnă cu aur pe ramuri,
Un cer azuriu din bolta luminii
Și creste în zare ca niște balauri
Ce parcă anuntă venirea pieirii.

Coboară din munte un râu de culoare,
Vânticelul șoptește ceva printre zări,
O săgeată din astru pornește spre vale
Colorând orizontul necuprinselor mări.

Și tăcerea înălțimii chema la visare
Niciunde alt loc potrivit pe pământ,
Pastelul toamnei bogat în culoare
Bucurii de copil rostite în gând.

Apus de zi printre creste pierdute
Implorând soarele un pic să mai stea,
Pământul întreg încercând să îl mute…
Poveste de toamnă și culoarea din ea.

‘73

Cristina – YO7JYL