Momâi de zăpadă pe Vf. Postăvaru

Pentru că timpul ne arată de prea multe ori că nu mai are răbdare, tot într-un peisaj plin de zăpadă, am pornit spre tărâmul parcă fară de final al iernii. Acolo unde ea este stăpână… dincolo de comentarii, ne-a acceptat și de data asta, dar cu reticență, punându-ne la încercare rezistența în fața frigului sau din contră, bucuria și uimirea pentru ceea ce avea să ne dezvăluie.

Fără prea multe cuvinte, iată în câteva poze ceea ce poate să facă iarna atunci când, în proba imaginației, natura întrece orice fantezie a minții umane.

Formele stranii, dar în același timp fascinante, pe care vântul, chiciura și zăpada în exces le-au creat într-un anume fel, se află în Masivul Postăvaru, de deasupra Stațiunii Poiana Brașov. Stâlpii care susțineau firele instalațiilor de transport prin cablu erau transformați în niște creaturi extraterestre. Pe lângă “picioarele” lor imense vroiam să ne strecurăm și noi cumva, eventual să ne facem nevăzuți, pentru a nu supăra prea tare vântul care ne împingea din toate părțile.

Ca și cum nu ar fi fost destul, când am ajuns pe vârf, într-o escapadă în mijlocul iernii, ceața deasă și vântul puternic avea tendința să ne acopere cu un strat subțire de chiciură.

Am înțeles din asta că iarna vroia să ne modeleze și pe noi în culoarea ei preferată sau… pe teritoriul ei trebuie să îmbrăcăm aceleași haine pentru ca să fim la fel.

Treceam cu grijă pe lângă brazii înalți care stăteau posomorâți sub povara imaculată, mult prea grea. Sub apăsarea înghețată, păreau niște momâi imense care se distingeau ciudat pe meleagurile de necuprins ale ceții. Cu doar câteva zile în urmă, niște copaci se prăbușiseră peste pârtie, capitulând în fața inamicului alb.

Am activat Vf. Postăvaru (YO/MC-011) în Programul S.O.T.A, iar la altitudinea lui de 1799 m, gradele cu minus nu mai contau, deoarece oricum în toată aventura asta, vântul avea ultimul cuvânt de spus… pardon… ultima suflare.

Am avut bucuria să vorbesc pe direct cu radioamatori din țară, pe care i-am recepționat în condiții foarte bune în ciuda vremii.

Atât cât am rezistat pe vârf, am schimbat controale pe frecvența 145.500 MHz cu Mircea – YO6DMR, Marian – YO6FUQ, dar și pe 145.225 MHz cu Dragoș – YO3IVA, Victor – YO3HQN/P și Nicu – YO4BVZ tocmai din Județul Galați, lângă Tecuci. Fiind destul de greu de cărat stația Yaesu FT 857 și acumulatorul extern, de data asta am ales să facem legăturile în simplex cu stația portabilă Yaesu FT2D căreia i-am atașat printr-un adaptor antena directivă Yagi cu cinci elemente.

Speram să ne putem auzi pe direct și cu radioamatorii YO8SSH – Sebastian și YO8SDF – Lăcrămioara, în timp ce urcau pe traseu spre Vf. Rarău, pentru activarea Summit-ului YO/EC-017.

Eram despărțiți de 200 de kilometri în linie dreaptă și ar fi fost interesant de văzut dacă era posibil un QSO cu ei, având în vedere că mai devreme vorbisem fără probleme la Galați.

Din păcate, am fost oarecum decalați cu ora, deoarece din câte am înteles de la ei, zăpada care depășea nivelul genuchilor i-a făcut să înainteze destul de greu. Eu și Cătălin înghețaserăm deja, așa că am amânat pe altă dată o întâlnire “vârf la vârf” pe calea undelor radio.

În timp ce frigul credea că se joacă împreună cu noi, dar de fapt ne dispera vântul insistent, am profitat de prezența noastră acolo pentru a curăța în măsura posibilităților, cu bățul de drumeție al lui Cătălin, echipementele colegilor noștri radioamatori din Brașov. Prin proiectul Xpander, ei asigură printre altele, imagini live de pe Vf. Postăvaru, dar și existența rețelei digitale DMR în zonă.

Practic, farfuria antenei era acoperită de gheață și în plus, stratul crescut de zăpadă ridicase un obstacol chiar în fața ei, limitând accesul către link-ul situat în Brașov. Mi s-a părut amuzant faptul că Sergiu – YO6IOG, care era portabil în oraș, ne ghida prin radio, în timp ce vorbeam cu el pe RoLink, spunându-ne cam pe unde ar fi amplasată camera web care era acoperită în întregime de zăpadă.

În toată perioada asta, am mai luat încă o porție de îngheț, iar mașina era undeva … departe în vale, parcată la intrarea în Poiana Brașov. În schimb, mă liniștea gândul că o să mă încălzesc în ea pe drumul spre casă. Pe măsură ce coboram, ceața rămânea în urmă acolo sus, neavând curajul să se țină după noi. Eram bucuroși că scăpam de ea, dar mai ales de vântul care ne-a biciuit cum a avut el chef.

De ceva vreme, pe traseul de dus, dar și la întoarcere dinspre Brașov, alegem ca variantă alternativă drumul ce treversează satul turistic Șirnea. El se află la altitudinea de 1360 m, la poalele Munților Piatra Craiului.

Peisajul este foarte pitoresc, de o frumusețe rară, în special primăvara, mulțumită covorului de iarbă atât de verde, dar și iarna, relieful este rupt din vis. Căsuțele rătăcite, aruncate ici-colo pe câte un deal, mă duc cu mintea la tradițiile mioritice din străbuni.

Liniștea care se așterne peste dealuri, o simt de fiecare dată când trec pe aici și îmi lasă impresia ca mă aflu într-o altă lume. În tăcere am traversat și noi satul, cu drumul lui șerpuit și abrupt, încercând să nu deranjăm atmosfera hibernală a vechii așezări de păstori.

’73

Cristina –  YO7JYL

Mulțumiri pentru poze: Bogdan –  YO3IXW și Sebastian – YO8SSH