O vedere din Păltiniș către alte zări

Este un proiect drag pe care ni l-am dorit pus în aplicare cu ceva timp în urmă, dar așteptam cumva și un pic de ajutor din partea vremii. Eu -YO7JYL, Cătălin – YO7GQZ și Bogdan – YO3IXW aveam să ne deplasăm către Sibiu, la Radu – YO6PVO. Un sfârșit oarecare de săptămână din aprilie se vedea alocat unei idei de a urca la repetorul RoLink amplasat într-o locație aflată deasupra Stațiunii Păltiniș.

Scopul era acela de a monta o cameră web pe un suport special confecționat pentru ea și atașat la pilonul înalt de câteva zeci de metri. Ea ar urma să transmită live imagini pitorești de deasupra brazilor care freamătă la trecerea vântului. De asemenea, aveam în gând și să înlocuim antena existentă acolo, cu un model X50 montată inițial în urmă cu trei ani, odată cu instalarea repetorului.

Dar cum planurile făcute demult, nu corespund cu anticiparea vremii bune, aveam să vedem că timpul nu este de partea noastră. Prognoza destul de pesimistă care încheia o săptamână de frig și ploaie, ne confirma părerea deja făcută că de obicei, faptele bune se fac pe o vreme neprietenoasă. Până la urmă, ne-am spus că vom abandona deplasarea la locația din partea superioară a pârtiei Oncești din Stațiunea Păltiniș, doar dacă o să plouă foarte tare.

Așa că alături de Cătălin am pornit spre Sibiu încă de vineri dimineața, plini de optimism și bucurie gândindu-ne la reîntâlnirea cu niște oameni veseli și interesanți.

Montarea camerei web o aveam plănuită pentru ziua de sâmbătă, dar vroiam să dăm o fugă la Păltiniș încă de vineri pentru a constata care este starea drumului, până unde se poate urca cu mașina și cel mai important… cât de mare este stratul de zăpadă în zona cașcarabetei unde se află repetorul RoLink.

Drumul spre Sibiu nu era aglomerat, așa că ne însoțeau cu formele lor stranii, doar norii grăbiți pe cerul amestecat. Ei se alergau unii pe alții și păreau goniți de vântul unei primăveri capricioase. Valea Oltului începea să prindă culoarea vieții, dată fiind de verdele îndrăzneț al pomilor și albul nins al petalelor de zarzări.

Totul a mers conform planului, așa încât în jurul prânzului coteam stânga spre Sadu, apoi Cisnădie și Cisnădioara. Nimeni pe drum… semn ca sezonul iubitorilor de schi a apus pentru câteva luni bune. Am trecut printr-o porțiune din Parcul Natural Dumbrava Sibiului și am ajuns la căsuțele săsești de pe străduțele înguste din Rășinari. De aici încep serpentinele care urcă spre Păltiniș unde sunt pârtiile atât de aglomerate în perioada iernii.

Șoseaua județeană asfaltată se sfârșește la baza pârtiei Oncești, dar se continuă cu un drum forestier. El străbate pădurea de brazi și ocoleste muntele prin spatele telescaunului.

Vreo patru kilometri se tot urcă până în apropierea releului de televiziune, însă noi nu am putut ajunge cu mașina până acolo. Porțiunea finală era înzăpezită, iar pe alocuri erau șanțuri făcute prin gheața topită.

Între timp și soarele a prins curaj, iar cerul s-a limpezit căpătând culoarea unui albastru perfect. Am pornit la pas preț de câteva sute de metri și pe masură ce ne apropiam de amplasamentul repetorului, stratul de zăpadă era consistent, iar piciorul se afunda în omăt pe lângă brazii înalți.

Totul era neschimbat, poate ceva mai multă rugină pe cașcarabeta metalică și cei doi piloni de lângă ea. Zăpada nu trăda decât prezența unor patrupede aflate în trecere și ace de la crengile de brad scuturate. Chiar dacă soarele ne încălzea, omătul nu se grăbea deloc a se topi, iar vântul își făcea simțită suflarea.

Cătălin a profitat de fereastra albastră a cerului senin și a înălțat “zburătoarea” fără astâmpăr, dornică să scruteze orizontul celor patru zări. În timp ce vântul se strecura printre ramurile brazilor și fluiera la atingerea fiarelor din jur, eu m-am cățărat pe pilonul din stânga cașcarabetei, știind că deasupra tuturor, panorama este interesantă.

Am zăbovit destul în zonă după care am pornit încet la vale, urmând a ne întâlni cu Radu – YO6PVO și soția lui Adela, la QTH-ul lor de bază. Drumul se întindea la fel de liber în fața noastră, iar în zare se vedeau așezările din Sibiu. Undeva acolo era și căsuța gazdelor noastre foarte primitoare: Radu si Adela.

Și pentru că vremea încă se încăpățâna să fie destul de simpatică, mi-am delectat ochii și sufletul cu o pajiște acoperită de un covor des și atât de mov din brândușe, cu un miros insistent de primăvară și… viață.

Aproximativ în același timp cu noi trebuia să apară și Bogdan – YO3IXW, care se întorcea obosit de la o acțiune solicitantă și de amploare a RVSU, desfășurată la Centrul Național de Instruire Întrunită “Getica” de la Cincu: Vigorous Warrior 2019. Este vorba despre cel mai mare exercițiu medical al NATO, programat să aibă loc în România, în săptămâna care tocmai se încheia. Cei implicați voluntar în această acțiune privind comunicațiile de urgență ce pot fi asistate de radioamatori, au folosit indicativul special YP19VW.

Tot în acea seară, urma să ne întâlnim și cu Luci – YO6ZO, alături de Dana. Revederea a fost plină de bună dispoziție, iar bucuria reîntâlnirii a plutit întreaga seară printre noi. Desigur, ea a fost alimentată din plin de cei doi căței mult prea simpatici care patrulau pe proprietatea lui Radu: Ozzy și Linda.

În același timp s-au pus bazele pentru tot ceea ce ne era necesar în ziua următoare, la montarea suportului de antenă și cameră web.

Cu o ploaie măruntă ca de toamnă a început dimineața de sâmbătă, dar nu a avut rol descurajant, pentru că eram cu toții mult prea hotărâți să facem asta. O privire de pe fereastră, aruncată spre direcția Păltiniș, ne-a arătat doar o ceață persistentă și nimic în spatele ei, semn că acolo sus, probabil vremea era și mai urâtă.

De fapt, așa a și fost… dincolo de cele câteva grade zgârcite peste limita înghețului. Fenomenele meteo nu încetau să ne uimească: chiciura se transforma în ninsoare sau ploaie, după care se oprea de tot, lăsând ceața să stăpânească peisajul pentru o vreme, urmând ca procesul să se reia.

Mașina am lăsat-o tot în locul unde ne opriserăm și cu o zi în urmă, doar că ploaia avusese grijă să înmoaie zăpada, așa încât noi să înaintăm mai greu. În formație de patru viteji: Cătălin, Radu, Bogdan și cu mine, am pornit în misiunea de la care nu ne putea opri nici un obstacol… nici măcar timpul.

Dincolo de vremea urâtă, mai există un aspect negativ în toată această poveste, legat de faptul că, din motive tehnice, încă de luna trecută locația a rămas fără energie electrică, deci toate echipamentele, inclusiv repetorul sunt nefuncționale. Practic lucrarea noastră era mai mult de ordin mecanic, deci nu implica alimentare cu energie electrică decât în momentul în care, camera montată fiind, trebuia conectată la o sursă de curent electric. În functie de imaginile pe care le capta, știam cum să o orientăm. Din nou, nu pot spune că a fost o mare problemă deoarece am folosit acumulatorul lui Cătălin care ne foloșeste în activările S.O.T.A de pe munți, iar laptopul lui Radu ne-a arătat ce urma să vadă camera… eventual într-o zi fără ceață.

În timpul episodului de chiciură, Cătălin și-a pus centura și a început ascensiunea, încercând să strângă cu brațele elementele îmbinate din metal ale pilonului, fiindcă mâinile îi alunecau pe fierul ud. Odată ajuns pe platforma pătrată care stătea prinsă de vârful pilonului în patru șuruburi ruginite, a coborât frânghia de care noi am legat o pungă. Prin intermediul ei, trimiteam spre nori tot ceea ce a avut nevoie pentru ducerea la bun sfârșit a “misiunii”… așa cum în mod complice ne-a plăcut să o numim. Ulterior, am ridicat spre Cătălin și antena X50 care și-a reluat locul, urmând să ne arate ce poate, după ce se va rezolva problema alimentării cu energie electrică a repetorului. Este foarte adevărat că partea cea mai grea și riscantă a fost pe umerii lui Cătălin, atârnat într-o centură la câteva zeci de metri deasupra pământului, însă meritul nostru suprem… al celor care priveau de jos, a fost că l-am susținut moral, încurajându-l mereu:

– Mai durează mult?

Deoarece vremea deloc prielnică nu ne-a permis să înălțăm “zburătoarea”, m-am urcat pe pilonul vecin pentru a vedea îndeaproape, de la egal la egal, lucrarea terminată.

Din păcate, nu am putut lua legătura radio cu nimeni prin intermediul RoLink din cauza lipsei de alimentare a repetorului, iar de nodul mobil care a rămas în mașină, eram destul de departe. În schimb, Radu a mai efectuat QSO-uri pe direct cu Luci – YO6ZO, rămas în Sibiu.

După ce Cătălin a revenit cu picioarele pe pământ, ne uitam unii la alții și apoi, patru perechi de ochi își înălțau privirea spre ceea ce avea să rămână acolo peste timp. Deși aveam mâinile și picioarele înghețate, iar degetele deja nu le mai simțeam, ne bucuram ca niște copii privind la jucăriile pe care le-am avut, dar am vrut să le împărțim și cu alții.

 

’73

Cristina – YO7JYL