Auschwitz – Simbol al exterminării evreilor și al terorii naziste împotriva națiunilor europene!
Când am fost întrebată ce destinație de vacanță am ales pentru acest an, am răspuns fără să clipesc: “Auschwitz!”
Numele are un răsunet puternic în conștiința colectivă, motiv pentru care au rămas cel puțin contrariați, cei care m-au întrebat. Asta deoarece muzeul fostului lagăr de concentrare din Polonia, este un loc trist, de reculegere, cu puternice și profunde trăiri interioare.
În timp ce, firesc este să alegem destinații de vacanță cu relaxare și distracție, eu i-am spus lui Cătălin că aș vrea să vizitez locul ce a marcat întreaga suflare de pe pământ, indiferent de națiune: Auschwitz.
Afirm asta, deoarece urma să întâlnim la Auschwitz, turiști de toate națiile, nu doar europeni. Muzeul fostului lagăr de concentrare și exterminare este foarte vizitat, încât cu greu am reușit să facem rezervare cu atât de puțin timp înainte. Când credeam că trebuie să ne dăm bătuți, deoarece rezervările se epuizează chiar cu șase săptămâni înainte, Cătălin n-a renunțat și a găsit un tur ghidat organizat, cu plecare din Cracovia.
Acesta era orașul în care ne aflam noi pentru câteva zile, fiind cel mai apropiat de localitatea unde aveam în gând, dar și în suflet să ajungem: Oświęcim ( în germană – Auschwitz). Nespus de mare a fost bucuria acestei rezervări și ce norocoși fuseserăm.
Când am ajuns acolo, urma să înteleg de ce: o mulțime de oameni căutase să afle aceleași adevăruri ca și noi. Coada se întindea în fața intrării în șir indian și practic, erau turiști din toată lumea. Chipurile lor liniștite și răbdătoare, arătau că erau dornici să viziteze muzeul și să aducă un omagiu locului unde și-au pierdut viața peste 1,1 – 1,6 milioane de oameni (numărul exact de victime nu este cunoscut), fără să înțeleagă DE CE.
Treptat însă… pe parcursul drumului care se întindea pe 60 kilometri, între Cracovia și localitatea Oświęcim, bucuria s-a atenuat, după care s-a stins. Locul ei a fost luat de un sentiment de tristețe, de apăsare, de neînțeles, indignare și poate, o urmă de resemnare.
Nu mă așteptam… a fost o surpriză: în microbuzul care ne ducea la Auschwitz, pe ecranul LCD montat pe plafonul mașinii, ghidul a pornit să deruleze un film de introducere despre Holocaust – cel mai mare masacru din istoria omenirii.
Fac precizarea că articolul pe care îl scriu acum, nu se vrea un documentar despre ceea ce a reprezentat Auschwitz în timpul celui de-al doilea război mondial.
Este mai degrabă o lecție de reamintire a istoriei, în imagini triste, dar atât de vii. În plus, sunt impresiile unui om simplu, așa ca mine, despre muzeul fostului lagăr de concentrare, după prezentarea atât de bine documentată a ghidului.
În primul rând, accesul în incintă s-a desfășurat prin dubla prezentare a biletului de intrare, însoțită de un document de identitate. În plus, controlul de securitate s-a efectuat exact ca la intrarea în aeroport, prin scanarea cu raze X a oricărui bagaj al turistului. Și apropo de bagaj, acesta nu trebuia să depășească în dimensiuni un rucsac de 20×30 cm. Ni s-a spus din start că este recomandat să avem cu noi o sticlă cu apă, deoarece urma să stăm destul de mult afară, în soare, mai ales la Birkenau. În rest, am avut în permanență cu noi emoție, multă tristețe, ochi în lacrimi, iar pe buze… întrebarea: DE CE?
Cu acestea fiind zise, turul a însemnat vizitarea a două din cele trei lagăre principale: Auschwitz I și Auschwitz II. Ce am simțit? Pot să spun cu certitudine că emoțiile au fost copleșitoare, confuze, de neexplicat, foarte multă tristețe și mai presus de toate… tăcere, chiar de îndată ce am pășit în interior.
- Auschwitz I, lagărul inițial de concentrare care a fost folosit ca centru administrativ pentru tot complexul, a fost locul execuțiilor a aproximativ 70.000 oameni, majoritatea prizonieri de război polonezi și sovietici.
- Auschwitz II (Birkenau), lagăr de exterminare, unde cel puțin 1,1 milioane de evrei, 75.000 polonezi și circa 19.000 romi au fost uciși.
- Auschwitz III (Monowitz), care a fost folosit ca lagăr de muncă pentru uzina Buna-Werke aparținând concernului IG Farben.
Cu emoție în glas, ghidul de origine poloneză ne-a prezentat organizarea blocurilor din lagărul Auschwitz I, în care deținuții își duceau puținele zile rămase până la punerea în aplicare a “soluției finale a problemei evreiești”, adică de fapt, punerea în practică a Holocaustului, prin exterminarea lor.
Prezente peste tot, imaginile durerii ne-au introdus cu ușurință în trecutul tragic de care cândva, ne povesteau bunicii cu ochii înecați în lacrimi. În lagărul de la Aushwitz au ajuns evrei, dar și prizonieri din multe orașe ale Europei, iar conform hărții, din România au fost deportați din Oradea, Dej, Baia Mare, Bistrița, Cluj-Napoca și Reghin.
Transpunându-ne în trecut, după invadarea Poloniei, armata germană a preluat, sub conducerea ei, cazărmile orașului Oświęcim. Fiind un nod feroviar important, el a fost transformat în cel mai mare complex de lagăre al perioadei naziste, în vara anului 1940.
Care a fost scopul înființării acestui lagăr? Naziștii au spus că „este singura măsură aptă să asaneze această lume de elementele ei precare”.
La momentul construirii lagărului, acesta a fost securizat, cu garduri de sârmă ghimpată, sub tensiune electrică, cu ziduri înalte, imposibil de trecut și turnuri de observație dotate cu pistoale mitralieră. Astfel, orice încercare curajoasă de evadare, se lăsa din start cu descurajare ori era sortită eșecului.
După numai doi ani, capacitățile de „cazare” ale lagărului Auschwitz I au devenit neîncăpătoare. Astfel, s-a procedat la construirea altor două asemenea lagăre, respectiv Birkenau (Brzezinka și Auschwitz II).
Noile locații de ucidere în masă și-au arătat foarte curând tragica „productivitate”, deoarece dimensiunile masacrului din această perioadă, au depășit orice limită a puterii de imaginație.
Crimele atroce erau executate sub deviza „munca eliberează”, foarte vizibilă de altfel, înscrisă cu litere de fier forjat pe frontispiciul porții de la intrare. Aceasta este încă o dovadă a cinismului conducătorilor naziști. Semnificația sloganului „eliberator”, avea să fie în curând înțeleasă de către deportații aduși cu forța în lagăre.
Deportații erau transportați cu trenuri de marfă precum animalele, iar apoi dispuși în rânduri compacte și sortați pe peroane. Personalul trupelor SS germane efectuau aceste operații de triere.
Bătrânii, femeile și copiii erau despărțiți de grupurile apte de muncă, pregătindu-se să facă ultimul drum al vieții lor. Unde? Către camerele de gazare, prezentate sub forma unor dușuri, iar apoi… arși în crematorii.
Deportații lăsați în viață, apți de muncă, erau duși în așa-numitele spații de carantină. Fiind batjocoriți și înfometați, ei își pierdeau încetul cu încetul personalitatea și orice speranță de eliberare. La aceasta a contribuit din plin și înfățișarea lor, după ce erau tunși.
Păcăliți fiind că își vor recupera bagajele după triere, deportații erau obligați să își scrie numele pe valize. Aveau să nu le mai vadă niciodată și nici lucrurile de o viață care au încăput în ele.
Blocurile lagărului Auschwitz I erau împărțite pe categorii, în funcție de specificul ororilor care se desfășurau în interiorul lor.
Blocul nr. 6 este o prezentare a tratamentului aplicat persoanelor închise la Auschwitz din momentul internării (proceduri de înregistrare, atribuire și marcare a unui număr de lagăr, clasificarea în categoria corespunzătoare de deținuți, cu îmbrăcămintea și încălțămintea deținuților). Blocul conținea, de asemenea, fotografii mărite ale victimelor din lagăr, cu numărul lagărului, numele, data nașterii, ocupația (dacă era cunoscută), data sosirii în lagăr și… data decesului.
Blocul nr. 7 reprezintă o ilustrație a condițiilor de viață și sanitar-igienice ale prizonierilor în diferite faze ale existenței lagărului.
Interioarele blocului conțin reconstituiri ale aspectului camerelor din lagărul principal și o reconstituire a unei părți din interiorul unei barăci din cărămidă.
Condițiile de viață au fost ilustrate și prin fotografii și reproduceri ale foștilor prizonieri. Ca și în Blocul nr. 6, aici au existat fotografii mărite ale prizonierilor.
Am trecut prin camera unde era depozitată o grămadă imensă de păr, în special cozi împletite, ale femeilor și fetițelor care își trăiau ultimele ore de viață, după triere. Expunerea părului victimelor, reprezintă una dintre cele mai dramatice dovezi ale atrocităților. Este unul din motivele pentru care nu am avut voie să fotografiem nimic aici. O amprentă deosebită pe care ghidul a pus-o în explicații, este chiar aceea că, “femeile și copiii plecau primii spre moarte”.
Pentru cei rămași în viață, urma înregistrarea și tatuarea respectivelor numere pe braț și apoi drumul spre cazarmament, pentru a-și ridica ținuta de lagăr. Cel care supraviețuia carantinei urma să se integreze într-o grupă de muncă, care își avea sediul la Auschwitz III.
Acesta era un lagăr situat în afara complexului, în localitatea Monowitz. Deportații munceau în industria de apărare, în condiții inumane, în mod special pentru concernul IG-Farben.
Această întreprindere producea gazul de luptă Zyklon B care, după anul 1941 a fost intens folosit în lagărele de concentrare, în vederea gazării deținuților prin binecunoscuta metodă din camera dușurilor.
Din punct de vedere chimic, este vorba despre acidul cianhindric (acid prusic), iar efectul gazului se face simțit după 20 de minute și provoacă o moarte în chinuri groaznice.
Odată cu anul 1941, la numărul existent al deținuților s-a adăugat și un număr din ce în ce mai mare de deportați, provenind din rândul armatelor aliate.
Blocul nr. 4 prezintă motivele pentru care prizonierii de diferite etnii au fost închiși în lagăr, precum și deportarea și uciderea în masă a evreilor europeni.
Ele sunt prezentate cu ajutorul fotocopiilor, înregistrărilor lagărului, fotografiilor făcute în perioada în care lagărul era în funcțiune, hărților și textelor, machetelor instalațiilor de exterminare. De asemenea, sunt exponate originale, inclusiv cutiile cu Zyklon B folosit pentru uciderea în masă în camerele de gazare și piese metalice din crematoriile distruse.
Femeile și copiii serveau ca și cobai de experiență a doctorilor SS, care aveau sediul în renumitul Bloc 10. La fel, subiecți dintre bărbați și femei erau folosiți pentru experimente efectuate de medicii naziști, testând reacțiile corporale la diverse substanțe, variind de la niciun efect până la sterilizare.
Deși Blocul 10 se afla în Auschwitz I, (o parte a lagărului folosită în principal pentru prizonierii politici de sex masculin), experimentele de neimaginat au fost efectuate în mare parte pe femei. Fiecare dintre medicii care au lucrat în Blocul 10, avea metode diferite de a face experimente pe deținuți. Prizonierii de la Auschwitz au fost, de asemenea, deportați în alte locuri unde era nevoie de subiecți experimentali. De exemplu, douăzeci de copii evrei au fost transportați în lagărul de concentrare Neuengamme din Hamburg, unde au fost injectați cu ser tuberculos virulent și supuși altor experimente, iar ulterior au fost uciși la școala Bullenhuser Damm. Prizonierilor uciși li se extrăgeau dinții de aur, iar părul lor era folosit în industrie.
Între Blocul 10 și Blocul 11 se afla „Zidul Morții” (reconstruit după război), unde mii de prizonieri erau aliniați pentru împușcare de către plutonul de execuție.
Blocul nr. 11 era folosit pentru execuții și tortură. El conținea camere speciale de tortură, în care prizonierilor li se aplicau diverse pedepse. Unele puteau include închiderea într-o cameră întunecată timp de câteva zile sau obligarea la a sta în picioare într-una dintre cele patru celule numite „Stehzelle” în germană. Pedepsele în aceste compartimente speciale (un metru pătrat fiecare, cu o gaură de 5×5 cm pentru respirație) constau în închiderea a patru prizonieri, care erau forțați din cauza lipsei de spațiu, să rămână în picioare toată noaptea, până la douăzeci de nopți, în funcție de rezistența organismului lor. În același timp, erau obligați să muncească până la epuizare în timpul zilei. Nici în acest spațiu nu am avut voie să fotografiem nimic, iar ghidul ne-a rugat ca după explicațiile sale, pe tot parcursul vizitei în bloc, să pastrăm linistea.
În acest bloc al morții, au fost implementate primele încercări de a ucide oameni cu Zyklon B, în luna septembrie a lui 1941.
La ieșire, fiecare lagăr avea câte o cameră de dușuri, al cărei scop era gazarea prizonierilor și evident, nelipsitul crematoriu pentru arderea cadavrelor deținuților.
Locuitorii polonezi ai Auschwitzului, care au refuzat să fie deportați în Germania ori Austria, au fost folosiți la muncă „în folosul națiunii germane”. Nefiind tratați ca și conaționalii lor, care au acceptat să plece din Auschwitz, aceștia erau folosiți la golirea camerelor de gazare.
Aproximativ 802 de deținuți au încercat să evadeze de la Auschwitz, din care aproximativ 144 au reușit. Soarta a 331 de evadați este necunoscută.
O pedeapsă obișnuită pentru încercările de evadare era moartea prin înfometare. Familiile celor care reușeau să evadeze, erau uneori arestate și trimise la Auschwitz pentru a opri alte încercări. Sau, dacă un prizonier evada, pedeapsa era ca zece deținuți să fie aleși la întâmplare și apoi omorâți.
Cu lacrimi în ochi, mi-am imaginat cum au putut să reziste acești oameni, înainte de a-și da ultima suflare, în chinuri care depășesc orice putere de înțelegere. Nemăsurata durere ce se consuma între pereții barăcilor, nu poate avea nici un corespondent în interpretarea actuală, contemporană a evenimentelor tragice care s-au petrecut în lagăr. În interiorul barăcilor întunecoase si reci, mai mult de o mie de persoane erau înghesuite ca animalele. Micuța fereastră cu gratii de la capătul încăperii, alunga orice speranță că într-o balanță invizibilă, libertatea și viața atârnă mai greu decât moartea.
În luna ianuarie a anului 1945, pentru a șterge urmele acestor masacre colective, conducătorii naziști ai lagărelor, au hotărât să distrugă orice amprentă a crimelor comise, procedând la raderea de pe fața pământului a constucțiilor.
Multe dintre barăcile lagărului Auschwitz II au căzut pradă incendiilor, în timp ce altele, construite din cărămidă, au fost distruse prin explozie.
Armata sovietică a înaintat mai repede decât se așteptau naziștii, luându-i prin surprindere. Astfel, o parte a lagărului de la Auschwitz, cu cele 39 de incinte ale sale, a rămas nedistrusă, constituind mărturia tragismului acestor locuri. Ele vor rămâne în memoria și conștiința noastră, ca o amprentă dureroasă, dusă până la extrem.
Pentru ca asemenea atrocități să rămână vii în amintirea celor care vor veni după noi și după nepoții noștri, iar victimele terorii naziste să nu fie uitate vreodată, în anul 1979 UNESCO a declarat lagărele de la Auschwitz, ca parte a moștenirii culturale universale a omenirii.
După cum se poate vedea în aceste imagini, printre barăcile groazei, care compun acest teritoriu al infernului Birkenau, acum crește iarbă, iar cerul este la fel de albastru, ca în orice alt colț de planetă.
Unele porțiuni sunt frumos amenajate, cu adevărate covoare de flori. Dicolo de natura care și-a văzut de ritmul ei milenar, cu frumusețea verdelui ce aduce viață și renaște an de an, prezența crematoriilor cu pereți înnegriți, a furnalelor ce cândva au fumegat moartea, a barăcilor de triere și a zidului morții, obligă fiecare trecător la o permanentă rememorare a tot ce s-a întâmplat atunci.
S-a amenajat o expoziție în fiecare bloc al morții, ce prezintă posterității obiecte și spații încărcate cu suferința inimaginabilă a oamenilor ce le-au populat.
Și… linia de cale ferată cu sens unic și acel vagon, uitat pe șine, ne aduc aminte de ultimul drum parcurs de copiii, femeile, barbații, bătrânii care s-au transformat în cenușa istoriei, având cea mai importantă vină… aceea că au existat.
Surse citate: Wikipedia
Cristina