Unde ne duce luminița de la capătul tunelului unei autostrăzi? Spre vest! Așa am ales și noi să fie drumul a trei zile de vacanță. După ce am vizitat tunelul în construcție al autostrăzii A1 Pitești – Sibiu, am pornit spre vest. De fapt, Cătălin venise cu ideea de a merge până la Băile Herculane, în Parcul Național Domogled – Valea Cernei.
În drumul nostru spre sud – vestul României, am trecut pe lângă așa numita Pădure Colorată aflată în satul Dumbrava din comuna Baia de Fier. Proiectul se numește „Grădina Paradisului” și este un manifest împotriva defrișărilor ilegale de care suferă tot mai mult România în ultimul timp.
Am trecut și pe lângă cariera minieră de la Lupoaia – Motru și nu ne-am putut abține de a nu o vizita.
Potrivit unor informații publicate anul trecut, cariera urma să se închidă la finalul lui 2024, conform planului de restructurare a Complexului Energetic Oltenia.
Ploile recente și-au lăsat amprenta pe solul moale, așa încât ne-am ales cu bocancii plini de noroi. N-a contat, deoarece doar câteva poze de la nivelul firului de iarbă, nu ne ajutau să vedem întreaga carieră.
Din satelit, straturile de sol și cărbune se vedeau stratificate în nuanțe diferite, așa că o înălțare a dronei, a fost utilă pentru a survola cariera.
Apoi, ne-am curățat bocancii… și am pornit din nou la drum, trecând pe lângă Hidrocentrala Porțile de Fier I. Este practic punctul de traversare a Dunării, spre Serbia.
Astfel, pentru o bucată de rută, am mers paralel cu malul Dunării, până în dreptul orașului Orșova.
De acolo, drumurile noastre s-au depărțit, albia fluviului rămânând în stânga, în timp ce noi ne-am continuat traseul către dreapta, spre Parcul Național Domogled – Valea Cernei.
Seara ne-a ajuns rapid din urmă, în timp ce ne plimbam prin Stațiunea Băile Herculane, aflată de-a lungul râului Cerna.
Stațiunea era destul de animată, ținând cont de existența izvoarelor termale cu indicații terapeutice.
Pe alocuri însă, degradarea vremurilor trecute, s-a așternut ca un văl peste Băile Herculane.
Ne-a amuzat aparatul cu „poză la minut”, aflat în centrul stațiunii. Doar că noi am profitat gratis de captura aparută pe displayul lui.
Realizată din fier de tun de meșterii germani Glantz și Romelmayer, statuia lui Hercules, a fost dăruită de arhiducele austriac Carol, în semn de omagiu pentru ofițerii armatei imperiale care s-au făcut bine, în urma tratamentului efectuat în stațiune.
Montată în anul 1847, statuia a devenit simbolul Băilor Herculane.
Aflându-ne pentru 2-3 zile în stațiune, voiam să parcurgem un traseu prin pădurile înverzite și pline de viață ale parcului național.
Din centrul istoric, uitându-mă spre creste, am zărit o cruce albă pe o culme muntoasă, ce ieșea în evidență din verdele viu al pădurii.
I-am propus lui Cătălin să urcăm la ea, pe traseul tematic, până la altitudinea de 529 metri.
M-am gândit că dacă o vedem frumos și din stațiune, odată ajunși la Crucea Albă, aveam promisiunea că vom vedea în toată splendoarea ei, întreaga vale a Cernei. Corect!
Traseul prin pădure ne-a încărcat cu energie verde, cât pentru o viață, alături de triluri de păsări, tot felul de insecte și flori multicolore.
Ajunși la Foișorul Albastru, pe masa din interiorul lui am găsit un caiet, un pix și un mesaj:
Sigur că am răspuns invitației anonime, așa cum au făcut-o și alți turiști înaintea noastră:
În compania radioamatorilor aflați la receptia RoLink, urcușul a fost mai ușor, povestind și glumind pe tot parcursul potecii ce urca spre cer. Rețeaua de noduri portabile și repetoare analogice a fost puntea de legătură cu eterul, via undele radio și cu ajutorul nodului RoLink dotat cu GPS.
Revenind la simboluri și legende, traseul turistic era folosit în vechime de către oameni pentru a se deplasa de la Podeni la Băile Herculane, iar în vremea războaielor, ca acces în locuri greu de ajuns, pentru retragere sau atac.
La început, poteca trecea peste o prăpastie, prin intermediul unei punți înguste din lemn. Deoarece s-au întâmplat accidente mortale, locul a dat naștere mai multor legende. În memoria victimelor din această zonă, a fost montată o cruce vopsită în alb, pentru a fi vizibilă chiar și din stațiune.
De atunci, traseul a fost deviat, poteca ocolind zona unde a fost puntea.
Pentru readucere aminte, dar și pentru a oferi turiștilor o priveliște panoramică de excepție, în anul 2021 a fost refăcută vechea potecă și a fost montată o punte nouă din structură metalică, mult mai solidă.
Despre apariția Crucii Albe, aceasta rămâne un mister în lumea legendelor care au cucerit inimile oamenilor din zonă. Ar fi fost vorba despre un tânăr care pentru a-și arăta dragostea față de iubita lui, a hotărât să cucerească Muntele Domogled. Vrăjit de frumusețea panoramei, acesta a pășit în gol, îmbrățișând viața eternă.
La baza crucii, își bucura ramurile o micuță tufă de liliac. Mirosul suav al florilor, ne bucura la fiecare adiere de vânt.
Tot el plimba norii albi și pufoși pe deasupra crestelor ascuțite, iar urmele lăsate de avioane pe cer, spulberau toată povestea și istoricul Crucii Albe.
Am stat ore bune la baza crucii, savurând cu nesaț aerul curat al înălțimilor, împletind în păr tulpini de flori și admirând priveliștea atât de frumoasă, vrăjiți de ceea ce vedeam, asemenea tânărului din legendă.
Simplu… cam așa a fost prin pădurile Parcului Național Domogled – Valea Cernei. La fel de simple, dar intense, rămân și amintirile peste ani. Energia momentelor trăite în aceste locuri, la mijloc de primăvară, este ceea ce ne rămâne în suflet. Ea ne dă putere să mergem mai departe, atunci când viața ne pune la încercare uneori… poate mai mult decât putem duce.
Cristina – YO7JYL