Am folosit drept motiv tabăra de vară, organizată de Radioclubul Sportiv Municipal Pitești – YO7KFA pentru a testa nodul RoLink portabil.
De data aceasta locația aleasă a fost Cetatea Poenari de pe Valea Argeșului sau mai bine zis campingul de la poalele muntelui care o susține de atâta amar de vreme.
Cetatea este situată pe partea stângă a Transfăgărașanului, vecină cu Hidrocentrala Vidraru și reprezintă punctul de pornire al serpentinelor Cheilor Argeșului pe drumul care urcă spre colosul de beton ce ține în frâu apele râului, reunite în Lacul Vidraru.
Înainte însă de a ajunge acolo, după ieșirea din Curtea de Argeș, ne-am abătut stânga din șosea câțiva kilometri pe un drum județean peste niște dealuri și livezi până la Șuici.
Acolo există un loc bine așezat de divinitate, unde timpul s-a oprit în loc și dincolo de porțile sale primitoare, sculptate în lemn, vei intra într-o lume… a liniștii și împăcării – Mânăstirea Văleni.
Aici, deși se deschidea bine repetorul de la Pitești, am preferat tăcerea monahală de pe aleea pietruită și încadrată perfect de tufe de trandafiri, ca într-un tunel al luminii și bucuriei.
Liniștea era tulburată doar de susurul încet al apei reci de la izvorul din apropiere, unde călătorul își poate potoli setea de pe drum.
Încărcați cu un alt fel de energie, am revenit la cele lumești și am pornit către Cetate.
Știam că se vor strânge destui radioamatori din țară, iubitori de natură și dornici de a întinde sârme și a arunca niște watti în antene pentru legături faine în poiana Campingului Dracula, astfel că au fost alături de noi și colegi din județul Vâlcea. Pe această cale îi mulțumesc Danei – YO7HKM, care ne-a ajutat cu câteva poze, în special cea de grup.
Această zonă este practic înconjurată de creste muntoase și nici propagarea nu a ținut prea mult cu noi, iar week-endul s-a suprapus și cu IARU HF – campionatul internațional de unde scurte.
Ba mai mult, YO7AQF – dl. Augustin, care a făcut parte din organizare, împreună cu YO7HHE – Daniel Coco din Pitești au urcat cele 1500 de trepte până la Cetate dotați cu stație și antenă pentru ceva DX-uri în VHF.
Pe lângă faptul că este încărcată de o gramadă de semnificații istorice, care și-au lăsat adânc amprenta pe zidurile ei încă din secolul al XIV-lea, altfel locul, de un pitoresc aparte, este în permanență vizitat de turiști români, dar mai ales străini urmând itinerariul lor pe Transfăgărășan, către Barajul Vidraru și apoi Bâlea Lac.
Aceștia se încumetă să-i urce treptele bine ascunse în pădurea deasă, ce lasă impresia ca nu se poate ajunge nicicum acolo sus.
Presărate cu viaducte amețitoare și tunele pitorești, curbele permit pe alocuri să se vadă dincolo de parapet o prăpastie de vreo sută de metri și dacă ai curajul să te apleci, se vede undeva în vale drumul vechi închis care duce la baza barajului.
Către seară, înainte de a savura delicioasa fasole cu ciolan după care saliva cu siguranță și ursul, gătită la tuci de YO7HJM si XYL-ul său, am pornit pe albia râului în amonte într-o plimbare până la baza barajului.
Soarele deja se ducea către apus, iar crestele din zonă și cetatea străluceau într-o lumină stranie ce mă trimitea cu gândul undeva în istorie, la misterul pe care l-a creat în jurul său mitul lui Dracula.
Treptele prin pădure ce urcă până la zidurile cetății parcă sunt o scară către cer ca într-un zig-zag ce nu se mai termină, dar odată ce ajungi acolo sus, e de înțeles de ce a ales Vlad Țepeș zona ca fortăreață împotriva otomanilor: cât vezi cu ochii sunt vârfuri mărețe, iar privind în jos ai vizibilitate perfectă pe toată valea.
Ne-am întors în tabară aproape pe întuneric, printre creste aflate în beznă de mister și stele ce se aprindeau una câte una pe cerul nopții. Umbra Cetății Poenari se ridica stranie deasupra siluetei masivului muntos, impregnând o imagine magică ieșită din cartea lui Bram Stoker.
Doar luna nouă împreună cu al ei Luceafăr se ascundeau ușor în spatele muntelui împădurit, parcă întrebându-se când o să apară Contele…
’73
Cristina – YO7JYL
Multumesc, Cristina! Foarte frumos!!!