Vacanța începută în Munții Tatra din Slovacia, s-a continuat spre altă țară din fostul bloc comunist din Europa de sud-est… Cehia. Anul trecut am fost pentru prima dată la Praga, iar acum am vrut să vizităm alte obiective turistice din frumoasa capitală.
Plecând de la Poprad, cu destinația Praga, am aflat de monumentul istoric din Brno. În discuțiile noastre radioamatoricești cu colegii din Rețeaua RoLink, Florian – YO3PGF ne-a sugerat o mică abatere de la ruta propusă de navigație, pentru un scurt popas lângă orașul Brno.
Aici este Monumentul Păcii (Mohyla míru), primul dedicat păcii din Europa, fiind ridicat în memoria victimelor Bătăliei de la Austerlitz din data de 2 decembrie 1805, unde Napoleon i-a învins pe austrieci și ruși. Construit la inițiativa preotului Alois Slovák, monumentul este primul memorial al păcii din Europa, care onorează victimele bătăliei indiferent de tabără.
A fost proiectat de arhitectul Josef Fanta în formă de obelisc piramidal, inspirat din arta veche, având o înălțime de aproape 26 de metri. Supranumită și „Bătălia celor trei împărați”, confruntarea de la Austerlitz este considerată „cea mai strălucită victorie a lui Napoleon”, reunind trupele franceze, ruse și austriece.
Aici am găsit Capela Memorială care adăpostește un osuar unde se odihnesc osemintele celor căzuți pe câmpul de luptă.
De asemenea, Muzeul Multimedia oferă o expoziție modernă despre tacticile militare ale epocii napoleoniene și desfășurarea bătăliei.
Dealul Žuráň este locul de unde Napoleon și-a coordonat armata, marcat printr-un mic monument cubic cu o hartă în relief.
Am lăsat în urmă istoria zbuciumată și mulțumindu-i lui Florian pentru readucere aminte, ne-am continuat drumul spre Praga. Încă de anul trecut, capitala Cehiei mi s-a părut un oraș foarte mare, aglomerat, istoric și deci, cu mare atracție pentru turism, în orice anotimp, chiar și pentru un city break.
Situat pe râul Vltava, este un oraș superb, renumit pentru Podul Carol, Castelul Praga și centrul său istoric inclus în patrimoniul UNESCO. Supranumit și „Orașul celor o sută de clopotnițe”, acesta atrage milioane de vizitatori prin farmecul său medieval.
Sunt atât de multe de spus despre Praga sau de vizitat în acest oraș pitoresc, încât sunt foarte greu de cuprins toate obiectivele lui turistice.
Plus că, ne-am lăsat furați de peisajul medieval, de bulevardele aglomerate, de clădirile istorice, dar atât de bine restaurate, păstrând arhitectura timpului, așa că, fără grabă, am vizitat cât am putut. Restul? Rămâne pentru la anul.
Din nou, mă bucur să reamintesc faptul că transportul în comun ne-a fost de mare ajutor, fiind foarte bine pus la punct.
Dacă mai spun și că ne-am plimbat cu tramvaiul de-a lungul Vltavei, savurând imaginile orașului în toate momentele zilei, atunci vizita la Praga a lăsat o grămadă de amintiri în suflet.
Pentru o panoramă de ansamblu a orașului, în cele patru puncte cardinale, am ales Turnul de Televiziune Žižkov înalt de 216 metri. Nici nu era greu de găsit, datorită înălțimii și arhitecturii sale cel puțin… ciudate.
Este cea mai înaltă structură din Praga, cu un stil architectural post-modern și un design aparte, bazat pe imaginile unor bebeluși gigantici care se târăsc în sus și în jos pe toată lungimea turnului.
Inițial, prin anii 1970, scopul construcției sale a fost de a bruia transmisiile TV din Germania de Vest. Apoi, a devenit complet funcțional la sfârșitul anilor 1990.
În timpul construcției turnului, comuniștii au decis să distrugă o parte din cimitirul evreiesc care a ocupat situl între anii 1787 si 1891. Doar o mică parte din el a reușit să reziste, ca o amprentă dureroasă, rămasă la baza arhitecturii moderniste, în antiteză cu istoria.
Accesul în turn pentru belvedere, se face cu ajutorul unui lift interior, ce urcă până la 100 de metri înălțime. Altfel, imaginile impresionante de deasupra Pragăi ne-au bucurat și s-au dezvăluit în toată splendoarea lor.
De unde provin bebelușii gigantici de pe cladire? Apariția lor a făcut parte din proiectul Praga – Capitală Europeană a Culturii în anul 2000. Acești 10 copii … mici, dar… uriași, care urcau și coborau pe pilonii turnului au fost, inițial, doar un element temporar, dar datorită popularității lor, aceste sculpturi din fibră de sticlă au devenit permanente. Se numesc Mimika (Babies) au o lungime de 3,5 m, 2,6 m lățime și o greutate de aproximativ 150 kg. Sunt opera designerului David Černý, recunoscut pentru operele sale de artă controversate, prin urmare nu este nicio surpriză că artistul nu a dezvăluit niciodată semnificația din spatele bebelușilor.
Cu gândul la cimitirul evreiesc de la baza turnului, știam că există și un cartier evreiesc în Praga. Acest cartier păstrează multe clădiri istorice semnificative. El a fost numit Josefov în onoarea împaratului Iosif al II-lea, care a introdus reforme menite să îmbunătațească condițiile de viață ale evreilor.
O simplă cautare pe Google Maps, ne-a aranjat și traseul, așa încât, tot cu ajutorul mijloacelor de transport în comun și apoi la pas, am ajuns la statuia lui Franz Kafka. Celebru scriitor și romancier ceh de origine evreiască, de limbă germană, s-a născut la Praga (3 iulie 1883 – 3 iunie 1924), în Imperiul Austro-Ungar.
Considerat pe scară largă o figură marcantă a literaturii secolului al XX-lea, opera sa îmbină elemente de realism și fantastic, prezentând adesea protagoniști izolați care se confruntă cu situații bizare sau suprarealiste și cu forțe socio-birocratice de neînțeles. Termenul „kafkian” a intrat în vocabular pentru a descrie situații similare celor zugrăvite în scrierile sale. Statuia din bronz înaltă de 3,75 m, realizată de sculptorul ceh contemporan Jaroslav Róna, se numește “Călăreț pe o faptură fără cap”. Este inspirată dintr-o descriere a lui Max Brod, prietenul cel mai bun al lui Kafka:”Ședea pe umerii unei făpturi fără cap, care înainta în salturi puternice”. Deci, micul Kafka, în costum și joben, cu picioarele atârnând în gol, e dus de o forță oarbă, goală pe dinăuntru, fără cap, fără direcție, fără sens, dar care… înaintează. Interpretările variază de la „Absurdul universului”, „Dragostea imposibilă”, „Artistul și condiția lui” și până la „Birocrație”. Opera sa, plină de viziuni sumbre, absurd și un sentiment de alienare, reflectă nu doar propriile sale frământări, ci și nesiguranța societății din acea vreme. Interesant este că statuia se mișcă… nu fizic, ci ocolind statuia, aceasta capătă alte “expresii”, din fiecare unghi… mândrie, fragilitate, tragism.
De asemenea, am trecut și pe lângă Muzeul Franz Kafka, deschis în vara anului 2005, în spațiul unic al clădirii Hergetova Cihelna, situată pe malul râului Vltava din cartierul Malá Strana (Orașul Mic) al Pragăi. Muzeul Franz Kafka este amplasat în incinta unei vechi clădiri industriale, restaurată special pentru a găzdui această expoziție dedicată scriitorului, datorită legăturii strânse a lui Kafka cu orașul.
Tot sculptorul David Černý este creatorul fântânii “Pissing men”/ “Fontana”din curtea muzeului Kafka. Aceasta prezintă statuile a doi bărbați care „urinează” într-un bazin de forma hărții Cehiei. Dincolo de gestul fiziologic, sensul este unul, mai degrabă politic. Instalația fântânii a apărut în anul 2004 chiar în fața Teatrului Național, în ajunul alegerilor și textul pe harta Cehiei se schimba, cu mesaje anti sau pro, cu sensul “ Scrie pe țara ta, ca să o cureți!”.
Tot în această zonă, pe malul râului Vltava, am regăsit aceleași figurine dar din bronz, sub forma unor bebeluși, similari celor de pe turnul de televiziune. Același sculptor – David Černý a creat cei trei Babies, plimbându-se în patru labe, cu fețe înlocuite de sloturi mecanice.
Ipostaza lor sugerează un comportament automat, ca niște fantomatice cranii de robot. Da… m-am întrebat de ce. Interpretarea ar fi aceea a unei metamorfoze, un bebeluș uman (viitor, promisiune, viață), cu cap de mașinărie (trecut, consumerism, urmărire). De asemenea, ne poate spune: „tu ești deja supravegheat înainte să te naști!”. Slotul vertical în loc de chip, acel cod de bare este un identificator industrial. Bebelușul n-are chip, deci n-are personalitate. N-are ochi, ci o serie, deci este un produs, nu persoană. Codul de bare îi imprimă imaginea pe care va trebui să o poarte. Bebelușii lui Černý așa vor rămâne.. se târasc într-o căutare permanentă a unei identități, nu cresc, nu se mișcă, ci doar caută.
În aceeși zonă a cartierului Malá Strana, căutam Zidul lui John Lennon. Deși artistul nu l-a vizitat niciodată, zidul este un simbol, un omagiu pașnic. Este un simbol al libertății de exprimare, al păcii și al rezistenței anticomuniste după 1980.
După asasinarea sa în anul 1980, locul a devenit un memorial, supraviețuind încercărilor repetate ale regimului communist de a-l șterge, vopsindu-l în alb. Zidul a devenit un colaj de graffiti-uri colorate, versuri, lozinci si mesaje, inspirate de muzica si ideile pacifiste ale lui John Lennon, legendarul membru al trupei The Beatles.
Cătălin își dorea să vizităm și Muzeul Tehnicii din Praga și bună idee a avut. Este cea mai mare instituție dedicată conservării informațiilor și artefactelor legate de istoria tehnologiei în Cehia.
Muzeul dispune de expoziții vaste, care cuprind aproximativ 15% din colecția sa totală. A fost extrem de interesant, de la descoperirea fotografiei și evoluția aparatelor de fotografiat, până la cum ia naștere o imagine în mișcare pe o peliculă de film.
Studioul fotografic ilustrează evoluția tehnică a fotografiei, precum și aplicațiile și influența acesteia asupra societății, de-a lungul timpului.
Evoluția și principiile proceselor fotografice fundamentale sunt prezentate în ordine cronologică. Diferitele perioade istorice sunt documentate prin intermediul aparatelor utilizate la acea vreme și al fotografiilor originale din epocă.
Un autocrom (autochrome) este un procedeu foto vechi în culori. A fost inventat de frații Lumière în anul 1903. Folosește boabe mici de amidon de cartof vopsite în roșu, verde și albastru. Această tehnică a adus primele imagini color reale în lume.
De asemenea, am văzut cum a fost creată holograma: o imagine tridimensională (3D) înregistrată pe un suport bidimensional prin intermediul tehnicii optice numită holografie. Se folosește un fascicul laser împărțit în două: unul care luminează obiectul (rază de obiect) și altul care merge direct pe placa fotografică (rază de referință).
Galeria de Design Industrial a pus accent, în special, pe primele modele de motociclete și evoluția lor, dar și primele biciclete.
Pionierul aviației Jan Kašpar a donat Muzeului Național Tehnic din Praga avionul cu care efectuase primul său zbor de la Pardubice la Velká Chuchle în 1911.
Acesta este expus și astăzi acolo, alături de multe alte aeronave istorice.
Mercedes-Benz W154 (1939), automobilul lui Rudolf Caracciola, este cea mai valoroasă piesă din colecția muzeului. Tatra 80 (1935), mașina președintelui Tomáš Garrigue Masaryk, este cel mai prețios automobil cehesc.
Muzeul Tehnic Național a achiziționat recent 15 vehicule valoroase marca Praga din colecția privată a lui Emil Příhoda.
O selecție de opt dintre acestea este acum expusă în cadrul expoziției amenajate în Sala Transporturilor. Vizitatorii pot admira atât modele de turism, cât și vehicule utilitare fabricate între anii 1921 și 1946, inclusiv automobile de lux precum Praga Grand, Mignon și Golden, emblematicul automobil de mici dimensiuni Praga Super Piccolo, vehiculul utilitar Praga AN și autobuzul Praga AN.
Expoziția este completată de două premii auto prestigioase, datând din perioada Primei Republici. Această expoziție aduce un omagiu mărcii Praga – care a reprezentat vârful industriei auto cehoslovace – și îl onorează, totodată, pe cel care s-a dedicat conservării moștenirii sale pentru generațiile viitoare.
În anul 2001, tot aici a fost inaugurat Muzeul Căilor Ferate, care cuprinde aproximativ 100 de vehicule feroviare.
Apropo de vehicule feroviare și trasport în comun, auziserăm de un muzeu dedicat lor. Nici nu a trebuit să-l căutăm, deoarece aflându-ne într-un tramvai, i l-am arătat lui Cătălin de pe geam. Muzeul Transportului Public din Praga (Muzeum městské hromadné dopravy).
El prezintă istoria rețelei de transport a orașului prin intermediul a peste 40 de vehicule istorice, fotografii și documente originale.
Acesta se află într-un depou istoric de tramvaie din cartierul Střešovice, clădire declarată monument tehnic, construit în anul 1909.
Muzeul este un obiectiv fascinant care prezintă istoria tramvaielor, autobuzelor și a altor vehicule vechi.
El este un exemplu valoros și interesant de arhitectură de transport de epocă.
Sala sa a fost păstrată practic în forma sa originală, iar datorită extinderii treptate, se pot observa diverse proceduri de construcție și diferite tipuri de structuri de acoperiș în ea.
Aici se odihnesc peste 40 de vehicule istorice, inclusiv tramvaie și autobuze din diferite epoci, dar și obiecte de colecție precum planuri, bilete vechi și documente, fotografii, copii ale documentelor istorice, dar și filme unice din Arhiva Națională de Film.
Ca parte rapidă de istorie, vagonul deschis tras de cai numărul 90 datează din anul 1886. Tramvaiele cu cai au circulat în Praga în perioada 1875-1905.
După electrificarea ultimei linii de tramvai cu cai care circula pe podul Carol, majoritatea vagoanelor rămase disponibile au fost transformate în remorci pentru tramvaiele electrice.
Unul dintre aceste vagoane ajunse remorcă a circulat astfel până în 1925, apoi a fost restaurant la forma inițială și donat Muzeului Tehnic Național.
De-a lungul îndelungatei istorii ca exponat a primit pe rând numerele 1, 15, apoi 86 și din momentul în care a intrat în colecția Muzeului de Transport Public a fost renumerotat cu numărul 90.
Depoul Střešovice nu este doar un spațiu expozițional pasiv, deoarece o parte din linii sunt încă active.
După mirosul intens de muzeu și fier, clar… simțeam nevoia de iarbă verde.
Primul tramvai care ne-a apărut în cale a fost acela ce ne-a lăsat pe malul Vltavei, într-o zonă cu multă verdeață, folosită de praghezi și numai, pentru picnic, scăldat și multă relaxare.
Ne aflam în compania porumbeilor călători, a rațelor sălbatice, lebedelor grațioase și… nu ghiciți… a unei nutrii.
Nu știam de existența ei acolo, dar ne-au atras atenția doi turiști care hrăneau zburătoarele aclimatizate pe Vltava. Curioși din fire, mai ales când este vorba despre ființe necuvântătoare, ne-am uitat bucuroși la ele, până când a apărut din tufișurile adiacente apei, o nutrie, deloc speriată de oameni. Ne-am amuzat copios de comportamentul ei, deoarece fără teamă, a apucat un biscuit chiar din mâna mea. Între timp, a mai apărut încă o surată, puțin mai timidă. Ne-am bucurat pentru experiența asta, copilărească, dar atât de firească.
La fel de naturală a fost și atitudinea localnicilor aflați pe malul Vltavei la plajă, picnic, pescuit sau relaxare, în momenul când a început o ploaie de vară. Ne-am adăpostit toți sub un pod, de la copii în cărucior și până la animale de companie. Zâmbeam unii la alții de parcă ne cunoșteam, pentru că după ploaie, sigur va reveni soarele optimist pe cerul vieții sau… măcar speranța unui curcubeu.
Asta este doar așa … o replică nostalgică, pe care i-am spus-o lui Cătălin, la gândul că în ziua următoare trebuia să plecăm din Praga. Aveam ca destinație altă capitală europeană, aflată pe malul Dunării și atât de intens vizitată… Viena.
Cristina – YO7JYL