De obicei, în vacanțe nu putem sta locului, așa că dintr-o simplă privire aruncată peste harta țării, putem găsi o grămadă de destinații faine. Pe lista de așteptare sunt multe și mai ales interesante puncte turistice din România și sperăm ca în viața asta să le bifăm. Altfel, realist vorbind, ar fi destul să ajungem măcar în cele pe care doream demult să le vedem.
De curând am vizitat o parte din Moldova, așa că de data aceasta, Cătălin a venit cu o idee în fața căreia n-am putut rezista: “Hai în Apuseni!”. Invitația a sunat ca un fel de… “Vrei, calule, ovăz?”. Am zis un mare DA, mai ales că nu fuseserăm niciodată acolo.
Ceea ce citisem și văzusem pe internet despre această parte de România, îmi stârnise de multe ori interesul, dar de fiecare dată se termina cu “o să mergem… cândva”. Se pare că acel relativ… cândva sosise, așa că porneam la drum cu nerăbdarea copiilor atunci când primesc jucării noi.
În mare, ne-am făcut o idee de traseu, iar destinația primei zile era orașul Turda, unde aveam în plan să colindăm prin cheile ei.
Drumul până acolo număra în jur de 300 kilometri și aveam de ales: pe ruta Râmnicu Vâlcea – Sibiu sau pe Transfăgărășan – Sibiu și apoi pe autostrăzile A1, A10, A3 și drumuri naționale spre Sebeș – Alba Iulia – Teiuș – Aiud – Turda. Pe mine mă tenta să spun că aș vrea să traversăm munții prin Transfăgărășan, dar mă gândeam la aglomerația verii pe această șosea turistică de altitudine.
Mai ales în zona tunelului Bâlea Lac, unde muntele desparte județele Argeș de Sibiu, se adună mulți turiști dornici să ajungă cu ușurință la altitudinea de 2000 metri. Pe de altă parte, la capitolul vreme, începuserăm excursia cu stângul, fiindcă se anunțase o perioadă cu ploi, așa că am mizat pe asta. Și se pare că a fost varianta câștigătoare deoarece, șoseaua a fost liberă, cu doar câteva turiști ce s-au aventurat pe Transfăgărășan într-o duminică pe ploaie tortențială. De altfel, prin RoLink ne-a auzit Andrei – YO6XK, care s-a oferit să ia legătura cu amicii lui de la Cabana Salvamont Sibiu aflată lângă Lacul Bâlea. Informațiile pe care ni le-a furnizat au fost mai mult decat importante: “Transfăgărășanul nu este aglomerat, mai ales în apropierea tunelului, iar ploaia a stat”. A fost răspunsul de care aveam nevoie pentru a ne continua drumul pe traseul munților. În plus, nu era nici “coadă la urs”, pentru că individul cerșetor la drumul mare, n-a avut chef să iasă din bârlog. Astfel, pe ploaie, ceață și grade zgârcite în senzorul de la mașină, am găsit rețeta magică pentru a găsi un loc pe marginea drumului, preț de câteva minute… cât să fotografiez frumusețea drumului ce vreme de atâția ani, străbate crestele Făgărașilor.
Între timp, Cătălin a făcut conversație cu nea Bebe – YO7AMK, urându-ne drum bun, George – YO7FSL, Răzvan – YO6NAM, Laur – YO4FZV aflat în maritim – mobil pe Mediterană, Sergiu – YO8ESO. Apoi, Bogdan – YO3IXW ne-a spus despre mai multe locuri pe care le putem vizita în zona Apusenilor.
Revenind, în vale spre Sibiu părea că ceața se risipește, iar vremea bună o să vină. Așa a fost, deci ne-am bucurat de o perioadă cu soare, după care tot drumul până la Turda, fenomenele meteo au alternat: ploaie, nor și soare.
La destinație, cu greu am găsit un loc de cazare, iar apoi, în jurul orei 7 seara, în compania lui Marius – YO5AM și a QTC-ului de la radioclubul municipal din Bistrița – YO5KUC, urcam pe un deal de deasupra orașului, de unde i-am și salutat pe colegii radioamatori.
În zare, dincolo de zidul supărat al negurii, se vedeau Cheile Turzii, unde abia așteptam să mergem în ziua ce urma.
Mi-ar fi părut rău ca într-o zi importantă din viața mea să stau cu pelerina de ploaie prin chei, dar îmi propusesem să mă bucur orice ar fi de acele 24 de ore. Hei!!! Dar ce soare sclipitor și cer azuriu se vedea încă de dimineață, după ce natura fusese spălată de lacrimile universului.
Plini de energie și voie bună, am pornit spre chei și am lăsat mașina lângă un site de telefonie mobilă, asigurându-ne că nodul mobil RoLink are acces la internet.
Apoi, cu rucsacii în spate și stațiile la purtător, am pornit prin Cheile Turzii, cum altfel… în compania radioamatorilor aflați pe calea undelor.
Într-un QSO al lui Cătălin cu Sergiu – YO6IOG, el ne-a dat o idee interesantă despre un traseu de întoarcere după ieșirea din spațiul îngust al masivului muntos și n-am greșit urmându-l.
Altfel, Cheile Turzii s-au dovedit foarte atractive, foarte ușor de parcurs, de-a lungul celor 1300 metri și spectaculoase, mulțumită celor 200 metri înălțime.
Locul de o rară sălbăticie oferă un peisaj carstic săpat de către râul Hășdate: stânci înalte și foarte abrupte, creste ascuțite, grote, turnuri de piatră, vâlcele pietroase, grohotișuri, arcade.
Conform informațiilor de pe tăblițele indicatoare, suprafața de 324 hectare conține peste 1.000 de specii de plante și animale.
La capitolul fluturi, biodiversitatea deosebit de ridicată este explicată prin prezența calcarului și a numărului mare de microhabitate din acestă zonă.
Deși era o zi de luni, cuvântul vacanță figura drept prioritar pe lista tuturor, așa că s-a dovedit puțin mai complicat de strecurat du-te, vino pe porțiunea foarte îngustă de stângă presărată cu lanțuri.
După ce am ieșit din chei și relieful s-a deschis într-o poiană, ne-am adus aminte de discuția cu Sergiu.
Așa că, am pornit pe traseul de întoarcere situat deasupra cheilor. Practic, am urmat potecuța spre Ruinele Morilor de Sus care ne-a urcat în creastă și astfel, am putut admira peisajul spectaculos din chei, dar și de la înălțimea masivului muntos.
Iar acolo unde corbii își strigau libertatea pe aripile curenților de aer, am poposit pentru odihnă, savurat aerul curat, admirat zările albastre, înălțat drona să se alăture zburătoarelor și evident… vorbit prin stația radio.
Ne-au fost alături Emilio – YO3IJE, Gigi – YO7FFU, Bogdan – YO3IXW, nea Bebe – YO7AMK, Cornel – YO3IFO, Sergiu – YO8ESO, Ioan – YO5SEE, Voicu – YO2MPL, Bela – YO6BKB, cărora le-am povestit despre măreția la propriu și figurat a unor locuri create de natură, pur și simplu.
Apoi, prin Cornul Cheii, am coborât într-o porțiune răcăroasă de pădure și în final, la locul unde lăsaserăm mașina.
Ziua fusese plină de bucurii pentru ceea ce am văzut, dar și de emoții pentru tot ceea ce am trăit. Așa că, având deja multe amintiri în tolbă, ne-am luat rămas bun de la Turda și în ziua următoare am pornit spre o destinație sugerată de Bogdan: Stațiunea Muntele Băișorii.
În punctul cel mai înalt, situat la punctul terminus de la telescaun, altitudinea era de 1677 metri. Vremea s-a comportat pe măsură: vânt, ploaie din când în când și destul de frig pentru ultima zi a lunii august. Inițial, ne gândiserăm să rămânem acolo peste noapte, pentru că panorama era foarte frumosă, dar vremea nu ne-a încântat. Apoi, fiind stațiune de iarnă, ni s-a părut destul de pustie zona.
În schimb, pe muntele vecin, prin ceață se zărea o construcție asemănătoare unui balon meteo, dar de fapt era un radar pentru aviație.
Uitându-ne pe sistemul de navigație, un drum forestier ajungea până acolo. Aflată la altitudinea de 1826 metri pe Muntele Mare, ne-am gândit că se vede frumos în jur încât, după vreo opt kilometri pietruiți pe Drumul Militar am ajuns la clădirea respectivă. Lângă ea era și o unitate militară ce părea dezafectată. După ce am auzit lătrături din spatele norului de ceață, Nea Bebe – YO7AMK ne-a spus prin radio că „acolo unde există câini, sigur sunt și oameni”, deci cu siguranță era păzită.
Locul este destul de colindat de culegătorii de afine, cu care de altfel, ne-am și întâlnit la urcare. M-am bucurat deoarece în apropierea clădirii erau câteva tufe, probabil neobservate de ei. Cu gura albastră, după ce am savurat gustul lor delicat, dulce – acrișor, am decis că n-am urcat degeaba acolo, în ciuda ceții care trecea în valuri pe lângă noi.
Tot acolo se află un loc numit “Pietrele Cântătoare” și poate n-aș fi înțeles de ce, dar vântul care nu ne-a lăsat deloc în pace, șuiera printre stânci asemenea fluieratului unui nai. Privite dintr-o anumită poziție, ansamblul de pietre ascuțite definește forma unui delfin zburător.
În tot acest timp, vreo cinci dulăi ciobănești au sărit peste gardul unității, venind înspre noi. Inițial, am vrut să mă apăr în spatele primului paravan aflat la îndemână, adică m-am ascuns după Cătălin. De fapt, blănoșii erau curioși în ceea ce ne privește, iar un pachet foșnitor de biscuiți a decis că suntem prieteni.
I-am povestit și lui Laur – YO4FZV/MM despre locul unde ne aflam, de fapt noi și el în două destinații atât de diferite din Europa: el naviga pe Marea Mediterană, iar noi admiram munții României. Și totusi, RoLink ne-a adus mai aproape… și tare mult ne-am bucurat.
După ce mi-au înghețat mâinile la 6,3 grade C, ne-am hotărât că locul nostru este mai la vale, așa că am pornit spre localitatea Rimetea.
Fiind o zonă turistică destul de mediatizată, speram să găsim ușor un loc de cazare pentru două nopți. Înainte de asta însă, din drum ne-a sărit în ochi Castelul Templul Cavalerilor.
Situat pe o coamă de deal în Rezervația Naturală Cheile Vălișoarei, este o locație interesantă pentru doritorii de experiențe istorice și miros intens de trecut.
Construit în anul 1320 într-un loc înconjurat pe pereți stâncoși, era un punct strategic perfect pentru autoapărare. La origine, a fost punct de vamă al Imperiului Austro-Ungar. Vechiul castel din piatră, cu o vechime de aproape 700 de ani, a fost cumpărat în anii ‘90 la o licitație și transformat în hotel, deși acesta este încă în renovare.
Apoi, ne-am văzut de drumul nostru și am găsit cazare la căsuțe, într-un loc numit “La Gardu’ de Piatră”. Ceea ce ne-a atras acolo în mod special era sălbăticia și liniștea de lângă munte.
Cu masivul aflat în spate și pășunea ca vecină, am stat trei zile care nu știu când au trecut.
Potrivit istoriei, anul 1702 a marcat Rimetea printr-o confruntare sângeroasă dintre iobagii locuitori ce lucrau în minerit și familia Thorockay favorizată de putere. Ca semnificație, de atunci ramele de la ferestrele caselor au fost vopsite în alb și roșu, în urma acestui tragic eveniment.
Revenind, am urcat de două ori pe Vf. Piatra Secuiului, de fapt un simbol al zonei, situată pe un masiv calcaros ce se înalță din Rimetea.
Priveliștea care se vede este fabuloasă și, deși în prima zi ne-a plouat, ne-a plăcut atât de mult încât, precum copiii în fața unui tobogan… “am mai vrut o dată”.
Se spune că aici este singurul din lume unde soarele răsare de două ori, datorită colțurilor ascuțite ale stâncilor.
La fel de spectaculoasă mi s-a părut și Cetatea Trascăului din comuna Colțești, ridicată în anul 1241 pe vârful abrupt al unui bloc imens de stâncă.
Ceea ce mai vedem noi acum și s-a păstrat este o bună parte din zidurile incintei și cele două turnuri laterale.
Am lăsat în urmă Rimetea și mirosul istoriei de pe zidurile cetății.
Am pornit spre Aiud, unde în mijlocul orașului se află una dintre cele mai vechi cetăți urbane din Transilvania. Doar i-am dat un ocol, deoarece se află în restaurare, iar la poartă am citit “Accesul interzis”.
Apoi ne-am continuat drumul spre Abrud, pentru că aveam în plan să traversăm o parte din Munții Apuseni pe o șosea numită Transalpina de Apuseni sau TransApuseni.
Este un drum cu o lungime de 78,5 kilometri, un sfert asfaltat, altfel în mare parte pietruit. Șoseaua trece prin zone montane cu peisaje verzi minunate, văi și dealuri, sate părăsite sau risipite printre căpițe de fân și ale lor căsuțe cu acoperiș foarte înalt.
De nicăieri apărea câte o bătrână uitată de ani, cocârjată, care trebăluia sau cosea iarba înaltă. Culmile blânde pe care pasc agale văcuțe, dezvăluie în spatele lor pereții stâncoși ai Cheilor Râmețului.
Serpentinele largi sau din contră, în unghi strâns, urcă și coboară prin satele apusene de un pitoresc aparte.
Iar noi ne-am văzut de drum, pentru că alte destinații erau pe listă, ca de exemplu, Roșia Montană.
Mai mult decât se știe… nu vreau să comentez nimic, dar am lăsat drona să povestească despre imaginile pe care le-a văzut.
Ne-am continuat drumul spre satul Geamăna, cunoscut pentru dezastrul produs acolo, început în anul 1977 de către regimul comunist.
Un întreg sat a fost strămutat, iar o comunitate de oameni a fost amagită după transformarea locului într-un lac de decantare și acoperit cu steril, în urma operațiunilor miniere de la Roșia Poieni.
Practic, lacul este împărțit în trei zone: prima, în care printr-o conductă imensă țâșnește la suprafață cu presiune peste vegetația din jur, un noroi alb plin de subtanțe dăunătoare.
Apoi am găsit un pârâu cu apă roșiatică de culoarea cuprului.
La capătul lacului este o altă conductă prin care iese un lichid albastru – turcoaz.
Toată suprafața lacustră, ca și zona adiacentă se află într-o tăcere mormântală, iar din apa lacului iese o mică parte din turla bisericii și sfânta cruce, dintr-un sat dispărut, numit Geamăna.
Și mai trist este faptul că nivelul lacului crește cu aproximativ 100 centimetri pe an, așa că ultima speranță, poate divină, încet – încet va fi înghițită de otravă, pentru totdeauna, împreună cu ce a mai rămas din case, morminte și atâtea frumuseți naturale.
Mă uitam cu tristețe la dezastrul din jur și, sub nici o formă nu am putut găsi o explicație logică sau umană care să justifice o asemenea faptă. Și mai tare m-a întristat și înduioșat faptul că acolo, pe marginea lacului mai sunt două – trei căsuțe amărâte ce stau să cadă, culmea… locuite.
Lângă una dintre ele, am zărit o bătrânică cu o găleată în mână și mă întrebam: “Oare, în ea este apă???” La casa următoare părea că stă o familie, iar în momentul când am trecut pe lângă ea, a apărut un țânc de câțiva anișori care ne-a salutat bucuros cu mânuța. Îmi venea să plâng… efectiv… și l-am înnebunit pe Cătălin cu întrebarea: „De ce???„
Am plecat din locul trist, dar atât de înduioșător pentru sufletele care au rămas acolo, un sat scufundat unde și moartea a murit sau a uitat să mai plece.
Se apropia seara, iar noi habar n-aveam unde urma să înnoptăm și chiar nu mă mai gândisem la asta. După ce am consultat navigația, am văzut că cel mai apropiat oraș ar fi Deva.
Încercând să-mi mut gândurile la altceva, am vorbit cu prietenii din RoLink, cărora le-am povestit impresiile zilei. În jurul orei 20.30 am găsit un loc de cazare, după mai multe încercări cu răspuns: “Nu găsiți, în week-end este plin de turiști peste tot!”.
A doua zi aveam să pornim la drum, cu bucuria și surpriza de a întâlni oameni cu care doar ne-am auzit pe calea undelor radio.
’73
Cristina – YO7JYL
Ca de obicei, cele mai impresionante articole cu imaginii minunate, frumos descrise, sunt aici pe blocul lui yo7jyl! Felicitări Cristina, ești foarte tare! Vă doresc o seară bună excelentă!🌹🤗👍
Multumim mult pentru ca ati povestit cu noi prin radio in excursie.
Cu drag,
C&C
Tnx pentru descrierea deosebita din Ardealul milenar. Pe lângă bucuria făcută cu articolul de fata și noi ne-am întristat prin descrierea arealului de la Geamăna. 73’s. L&L. YO9CSM , YO3ISM. ALEXANDRIA.
Lari si Lumi, multumim tare mult pentru lecturare si ma bucur pentru ca v-a placut. Trist, dar adevarat! Asta e…
Cu drag,
C&C
Frumoase locuri ai descris si ati vazut! Asteptam noi jurnale frumoase ca deobicei. Speram sa ajungem si noi pe acolo intr-o zi… Numai bine, 73 de YO4PEA!
Multumim, Adi! Si noi voiam sa ajungem demult in aceste zone faine de tara. Ma bucur mult ca s-a intamplat.
Salutari,
C&C