Haiducie radioamatoricească prin Munții Măcinului

Sigur că aș putea denumi în multe feluri excursia începutului de iunie din ținuturile Dobrogei, dar până la urmă, toate se rezumă la trei zile de vară autentică petrecute în sălbăticia Munților Măcin.

Am mai haiducit prin locurile acelea și deja ne sunt dragi, dar de fiecare dată, nu încetează să ne surprindă. Asta pentru că mereu rămâne ceva neexplorat sau… natura specifică reliefului hercinic, știe să le potrivească pe toate, așa încât să ne cheme înapoi.

Copiii din noi … (eu – YO7JYL și Cătălin – YO7GQZ) au răspuns pozitiv invitației lui Bogdan – YO3IXW de a fi împreună în mini-vacanța de 1 iunie cumulată cu zilele Rusaliilor. Destinația era cea care ne-a vrăjit încă de acum câțiva ani. Când spun “specific”, mă refer inclusiv la vremea puțin mai aparte, cu veri secetoase, deoarece zona este caracteristică unui regim scăzut în precipitații. Așa că, în timp ce în multe zone din țară fuseseră anunțate reprize cu ploi consistente, la poalele Munților Măcin urma să ne bucurăm de soare și cer senin pe tot parcursul acelor zile. Este adevărat că sună puțin egoist, dar avantajul vremii a fost un motiv în plus să simțim momentul lor prezent.

Distanța dintre Pitești și comuna Greci din județul Tulcea nu este neglijabilă, numărând aproximativ 350 kilometri. Acest fapt însemna un pic mai mult de patru ore de mers, cu atât mai mult cu cât, jumătate din iubitorii de călătorii sunt pe drumuri… spre mare sau munte.

Noi ne-am obișnuit cu aglomerația așa că, aflați în mobil preț de câteva ore bune, n-am avut altceva de făcut decât să vorbim cu prietenii din rețeaua RoLink și evident, să oprim pentru niște poze cu macii hipnotizant de roșii. Ne-am conversat pe radio cu Ovidiu – YO7MPI, Răzvan – YO6NAM, Lucilius – LX6LS, nea Bebe – YO7AMK, Laurențiu – YO7EPY, Gigi – YO7FFU.

De asemenea, n-am putut să trec ușor cu vederea peste câmpurile presărate cu centrale eoliene. Îmi place mult să mă uit cât sunt de impunătoare, pe fundalul lanurilor nesfârșite, dar și al cerului, indiferent de nuanțele lui.

La poalele munților hercinici am avut surpriza de a-l găsi și pe apicultorul modern, deja prieten cu noi, Bogdan – YO3BEE, împreună cu soția lui – Dana. Ei sosiseră acolo tot la invitația lui Bogdan – YO3IXW și evident că nu ne-au spus nimic.

---

Practic într-un alt cadru, am reeditat întâlnirea din urmă cu două săptămâni, când am făcut cunoștință cu micuțele locuitoare ale stupinei. În compania flăcărilor soarelui de la apus, am stat la povești până seara târziu.

Rând pe rând, lampadarele nopții s-au aprins în scăpărări timide, în timp ce luna plină a speriat orice urmă de șacali, pierduți prin ascunzișurile pădurii lui Moroianu.

În dimineața zilei următoare, trezirea ne-a fost dată de compania selectă a ciripiturilor vesele care se auzeau din fiecare pomișor al Rezervației Naturale a Munților Măcin. În plus, cerul senin și atmosfera curată a zărilor, ne oferea șansa de a vedea până hăt… departe, la capătul orizontului. Soarele încălzea destul de tare, dar adierea vântului regla cu succes termostatul microclimatului dobrogean.

Am savurat micul dejun pe pajiștea de lângă liziera ce delimitează accesul în parcul național, bucuroși fiind de apariția unei vulpițe curioase. Cu siguranță, nasul ei fin fusese ademenit de mirosul interesant al unui papa bun fără efort.

Deja ne devenise simpatică, pentru că nu s-a temut a ne sta alături. Prețul a constat în sacrificarea unor bucățele de brânză, pe care am luat-o de la nea Vasile, aflat la stâna din vale.

Ne-am amuzat pentru că, după ce s-a săturat, lacoma vulpiță nu a refuzat surplusul, ci l-a îngropat la câțiva metri mai încolo, convinsă fiind că nu ne ducem după ea. În plus, ne-a vizitat foarte des pe parcursul șederii noastre acolo, semn că vizuina cumătrei nu era departe.

Chiar dacă ziua promitea o temperatură destul de sufocantă, cu cele 29 de grade anunțate, aveam să le suportăm mai bine în compania vântului de pe Vf. Moroianu I.

Ne-am gândit că la altitudinea celor 434 metri, aerul mai rece ne va revigora după urcușul prin poienițe acoperite de flori de câmp și presărate pe alocuri cu stânci ascuțite.

---

Printre flori sau la umbra unor tufe, am găsit și două țestoase dobrogene, destul de rare și impresionante prin anatomia lor, dar suficient de supărate pe noi. Chiar și așa, s-au lăsat convinse pentru câteva cadre foto, printre sâsâituri.

Bogdan – YO3BEE căra un rucsac încărcat cu aparatul și obiective de diverse mărimi, fiind un mare pasionat și de domeniul fotografiei. Nu a regretat transportul lui, deoarece lângă momâia vârfului, am stat aproape două ore, timp în care el a testat în voie obiectivele și ne arăta comparațiile. Dana, soția lui se bucura ca un copil de inegalabilele momente de odihnă acolo, sus. Printre picături, își aducea aminte cu nostalgie că momentul plecării lor din Măcin se apropia inevitabil.

Dar nu conta cantitatea, ci calitatea nisipului din clepsidră, deoarece încă de la început ne propuseserăm să trăim prezentul acelor clipe unice, fără să ne gândim la altceva.

În ciuda vântului ce sulfa destul de tare pe coama vârfului, Cătălin a înălțat drona însă nu mai sus de 100 metri altitudine, la refuzul micului aparat de zbor.

Pe partea de radio, QSO-urile s-au realizat de minune, deoarece nodulețul din mașina aflată în vale, legat la antena externă, și-a făcut bine treaba. Cel puțin așa a fost confirmarea din partea prietenilor din rețea: Cătălin – YO3IXL, Laurențiu – YO7EPY, Sergiu – YO8ESO, Ovidiu – YO7MPI.

Ne-am odihnit pe iarba de pe vârf… și ne-a plăcut, ne-a cam ars soarele… dar l-am iertat, vântul ne-a mângâiat așa cum știe el și… nu ne-am supărat.

Ne-am bucurat când, o a treia țestoasă ne-a vizitat chiar pe vârf, moment în care am privit-o cu mai multă atenție. Asta deoarece, mă întrebam câți ani poartă în spate, dincolo de carapacea grea.

Venise vremea să coborâm de pe munte, dar n-am fost singuri, deoarece elemente reprezentative din flora și fauna Munților Măcin, au fost prezente la fiecare pas.

---

Exact în momentul când am ajuns la locul de campare din vale, am avut parte de o altă surpriză: Adrian – YO4PEA, împreună cu soția sa – Mirela, veneau într-o vizită pusă la cale pe șustache cu Bogdan – YO3IXW. Nu au stat mult, însă timpul petrecut împreună a însemnat un mănunchi de amintiri radioamatoricești sau… pur și simplu, întâmplări de viață care ne-au marcat existența în anumite momente.

La scurt timp după plecarea lui Adrian – YO4PEA și a Mirelei, s-a pregătit de drum și Bogdan – YO3BEE, alături de Dana. Promisiunea reciprocă a fost aceea că ne vom revedea când… într-o anumită clipă de viață, astrele se vor alinia.

Apusul intens ne-a prins din urmă, în liniștea care s-a lăsat odată cu stingerea lui lentă, dincolo de pământ.

Nici de data asta, șacalii n-au vrut să se facă auziți, în schimb, micuța vulpe a încercat să-și facă datoria de hoțomană, până la capăt. Asta deoarece a vrut să fure, fără succes, o pungă în care Adrian ne adusese un cozonac de Galați. Din păcate pentru ea, am fost pe fază și n-a avut încotro: a renunțat la planul mârșav și a tulit-o înapoi în pădure.

În ziua următoare, noi… argeșenii, aveam să pornim spre casă, dar nu ne-am lăsat ușor înduplecați. În Măcin vremea era pur și simplu… perfectă și mi se părea destul de ciudat când am auzit prin radio pe Laurențiu – YO7EPY spunând că, la Pitești plouase aproape toată noaptea.

Ne apucase deja nostalgia, pentru că acel loc sălbatic, dar atât de familiar, făcuse din nou un fel de voodoo, să ne atragă în mrejele lui.

Probabil că, tot farmecul venea din viața simplă și brută, pe care partea ancestrală a creierului nostru și-o aduce aminte din moși strămoși?!

Posibil că, gradul înalt de civilizație (la care omul, ca ființă superioară, tinde să spere și eventual să îl și atingă) este tocmai punctul culminant pe care uneori partea inconștientă din noi refuză să și-o asume?!

Sau… mă gândesc… în momentele în care suprasolicitarea devine o parte mult prea integrantă din existența noastră cotidiană, saturația din interior impune un STOP, în timp ce noi… ca simple ființe până la urmă, simțim nevoia de un restart, pe care numai comuniunea cu natura și viața simplă îl poate produce.

“Nu știu alții cum sunt, dar eu” … exact așa sunt!

’73

Cristina – YO7JYL